12 ofițeri au depus jurământul și li se alătură de acum celor din Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

Știrile zilei
O nouă promoție de ofițeri de poliție a fost încadrată la IPJ Constanța. Corpul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Constanța s-a mărit cu 12 ofițeri, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
Cei 12 sunt absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza și ai Masterului Profesional din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, promoția iulie 2026.
În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în academia de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, ofițerii de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică, investigații criminale și investigarea criminalității economico-financiare.

IPJ CT
„În perioada următoare, aceștia vor parcurge etapa de tutelă profesională, beneficiind de mentoratul colegilor cu experiență, pentru o integrare optimă în dinamica activităților specifice comunității constănțene.
Conducerea I.P.J. Constanța le urează succes în misiunile ce vor urma, să poarte uniforma cu mândrie și să se întoarcă din fiecare misiune cu bine”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța!
Sursa foto IPJ Constanța
Citește și:







