Accident la primele ore ale dimineții, pe strada 8 Martie, din Constanța! Șoferi era BĂUT, spun polițiștii

Știrile zilei
Un accident rutier, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, s-a produs pe strada 8 Martie, din Constanța, astăzi, 31 iulie 2025, la primele ore ale dimineții.
Oamenii legii spun că șoferul implicat în accidentul de pe strada 8 Martie era băut.
De altfel, un alt șofer băut a fost prins și de polițiștii din Năvodari, în localitatea Corbu, omul aflat la volanul unui tractor neavând, în plus, nici măcar permis de conducere.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, la data de 31 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada 8 Martie din municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,60 ml/g alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Persoana în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Totodată, conform sursei citate, la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 50 de ani, care ar fi condus un tractor pe strada Ogorului din localitatea Corbu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,36 ml/g alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bărbat din Mangalia, CONDAMNAT pentru pornografie infantilă. Incredibil ce avea salvat pe un stick







