Accident rutier la intrarea în localitatea Valu lui Traian dinspre Murfatlar, lângă Penitenciarul Valea Seacă! Traficul, îngreunat

Știrile zilei
Un accident rutier s-a produs la intrarea în localitatea Valu lui Traian dinspre Murfatlar, astăzi, 27 mai 2026, aproape de ora 14.00.
Surse neoficiale au precizat că accidentul de la Valu lui Traian ar fi în zona Penitenciarului Valea Seacă.
Potrivit martorilor, la fața locului erau așteptate echipajele de urgență și prim ajutor.
Accidentul de la Valu lui Traian s-a produs în urmă cu câteva minute, iar traficul se desfășoară cu dificultate la acest moment, spun martorii.
La locul producerii accidentului ar fi urmat să se deplaseze, de asemenea, echipajele de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru a stabili circumstanțele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Până la momentul publicării articolului nu au fost transmise informații oficiale cu privire la acest accident, nici despre numărul victimelor sau al mașinilor implicate.
UPDATE
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au precizat în urmă cu scurt timp că în accidentul de la Valu lui Traian sunt implicate două autoturisme.
O persoană a rămas încarcerată într-una dintre mașini.
Ulterior, reprezentanții ISU Dobrgea au transmis că, în urma accidentului, a fost rănită o persoană, fiind vorba despre un bărbat de 80 de ani, cel care rămăsese încarcerat, acesta fiind transportat conștient și cooperant la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







