Amendă usturătoare dată de Garda de Mediu firmelor care se ocupă de lucrările de la Sala Polivalentă
Știrile zilei
Garda de Mediu a sancționat antreprenorul care se ocupă de lucrările din cadrul proiectului de construire a Sălii Polivalente din Constanța. Amenda usturătoare atinge suma de 60.000 de lei.
Antreprenorul general și un subcontractor care realizează lucrări de construire în zona Badea Cârțan din Municipiul Constanța, au fost amendați cu câte 60.000 lei de Garda de Mediu Constanța.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că cele două societăți sunt responsabile pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor generate în cadrul proiectului “Sala Sport Polivalentă”, al cărui beneficiar este Primăria Municipiului Constanța.
Deșeurile generate nu sunt colectate separat în scopul asigurării unui procent ridicat de valorificare, acestea fiind aruncate la întâmplare în jurul construcției, pe platformele betonate sau pe sol și lângă bărăcile din șantier.
Nu sunt amenajate spații pentru colectarea deșeurilor pe tipuri, dotate cu recipiente adecvate, iar deșeurile reciclabile de carton, plastic, metal sunt amestecate cu resturi de beton, materiale de izolație și altele.
Proiect finanțat de MDLPA, prin Compania Națională de investiții
Proiectul, finanțat de MDLPA, prin Compania Națională de Investiții prevede realizarea unui teren de joc cu caracter multifuncțional (dimensionat și dotat corespunzător pentru handbal, baschet și volei), a unei zone pentru spectatori, cu o capacitate totală de 6.100 de locuri, sală de antrenamente, cabinete medicale, sală de conferințe, studio TV, spații comerciale (cafenele, magazine cu caracter sportiv), precum și 550 de locuri de parcare pentru autoturisme și 15 pentru autocare.
La sfârșitul anului 2018, CNI semna contractul, în valoare de aproximativ 68 milioane de lei, pentru proiectarea și execuția Sălii Polivalente cu asocierea dintre firmele S.C. Euromateria S.R.L, S.C. Aduro Impex S.R.L, Conpat Scarl – Delta Con S.R.L și Research Consorzio Stabile S.C. ARL.
Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor era de 30 de luni de la semnarea contractului.
În noiembrie 2021, bugetul alocat construcției Sălii Polivalente a fost suplimentat, costurile totale ajungând la aproximativ 114 milioane de lei.
Citește și:
Guvernul a alocat 13,9 milioane de lei pentru Sala Polivalentă din Constanța