Asistent de la Medicina Legală din Constanța, eliberat din arest și pus sub control judiciar

Știrile zilei
Judecătorii din Constanța s-au pronunțat azi în dosarul în care trei asistenți medicali din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, respectiv Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța, ar fi primit în mod repetat diverse sume de bani, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora de serviciu.
Curtea de Apel Constanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de Alexiu Emil cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de cel mult 60 de zile, începând cu data de 04 noiembrie 2024 până la data de 02 ianuarie 2025, inclusiv.
Decizia este definitivă.
Amintim că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus, în luna iulie 2024, trimiterea în judecată a unui număr de trei inculpați, fiecare dintre aceştia fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Ca stare prezumtivă de fapt s-a reținut că în perioada aprilie – mai a anului 2024, „cei trei inculpați, care aveau la data săvârșirii faptelor calitatea de asistenți medicali în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, respectiv Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța, au primit în mod repetat diverse sume de bani, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora de serviciu“, spun procurorii.
Prezumția de nevinovăție
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







