Avocatul Adrian Cuculis dezvăluie concluziile expertizei INSEMEX referitoare la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Știrile zilei
La aproape patru ani de la incendiul devastator din Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, în care și-au pierdut viața șapte paciente, ies la iveală noi concluzii. Avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis, a anunțat finalizarea expertizei tehnice realizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX.
Cuculis susține că, potrivit documentului, tragedia s-ar fi produs în contextul unei „lipse de interes a spitalului”, fiind invocate mai multe deficiențe grave. Printre acestea se numără concentrații foarte ridicate de oxigen, lipsa ventilației și a senzorilor de avertizare, dar și neconcordanțe între instalațiile electrice reale și cele din planurile tehnice oficiale ale unității sanitare. Avocatul mai menționează că imaginile surprinse în timpul incendiului sunt „de groază”, ilustrând momentele în care un pacient intubat ar fi fost cuprins de flăcări.
Acesta a mai declarat că familiile victimelor așteaptă de ani de zile un verdict, în timp ce ancheta pare că bate pasul pe loc. A fost depusă chiar și o plângere privind prelungirea nejustificată a urmăririi penale, însă judecătoria a considerat că dosarul se desfășoară „în termene normale”.
Tragedia de la Constanța a avut loc în toamna anului 2021. În momentul izbucnirii incendiului, în spital se aflau 113 persoane, iar la Terapie Intensivă erau zece pacienți. Șapte dintre aceștia au murit pe loc sau la scurt timp după incendiu, iar ceilalți trei au decedat în zilele următoare.
Victimele tragediei sunt: Iliana Satcâu, Georgeta Alupoaie, Maria Cristescu, Paraschiva Datcu, Negisar Bevlit, Angela Paladi și Maria Stoica.
Citește și:







