Cafenelele din Portul Tomis au dat în judecată Administrația Porturilor Maritime, pe primar și pe concesionara portului, Tomis Marina Management

Știrile zilei
Cafenelele din Portul Tomis au dat în judecată Administrația Porturilor Maritime, pe primarul Constanței, dar și societatea care are în concesiune Portul Tomis, Tomis Marina Management SRL.
Dosarul se va judeca în procedura urgentă la Tribunalul Constanța, obiectul cauzei fiind reprezentat de o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale.
Solicitarea vine din partea societăților pe care funcționează cafenelele din Portul Tomis, în contextul în care Administrația Porturilor Maritime și Tomis Marina Management se judecă în legătură cu valabilitatea contractului de concesiune, recent prelungită de Tribunalul Constanța până în decembrie 2040, printr-o hotărâre care a fost deja atacată în apel.
Portul Tomis, concesionat până în 2040, a decis Tribunalul
În paralel, la Înalta Curte se află dosarul în care Administrația Porturilor a atacat și decizia anterioară a Curții de Apel, luată într-un dosar diferit, deschis încă din 2021, potrivit cu care valabilitatea contractului este până în decembrie 2024.
După deciziile luate în dosarul din 2021, în vara acestui an, Tomis Marina Management SRL a obținut într-un alt dosar o nouă hotărâre favorabilă, de data aceasta la Tribunalul Constanța, prin care contractul de concesiune a fost prelungit, așa cum precizam anterior, până în 2040.
Acum, societățile pe care funcționează cafenelele din Portul Tomis au chemat în judecată atât Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, cât și concesionara Tomis Marina Management SRL, alături de Primarul Municipiului Constanța, dar și Municipiul Constanța prin Primar.
Noul dosar are indicativul 8896/118/2024, fiind înregistrat pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța vineri, 6 decembrie 2024.

Dosarul este nou înregistrat, astfel că urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și a se stabili data primei înfățișări în proces.
Hotărârea pe care o va lua în cauză Tribunalul va putea fi ulterior atacată, la rândul său, la Curtea de Apel Constanța.
Sursa foto 1: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Judecătorii explică de ce Portul Tomis trebuie să rămână la Tomis Marina Management până în 2040







