Călătorie de coșmar: O femeie din Constanța și fiica ei, lăsate fără telefoane și bani într-un tren

Știrile zilei
O călătorie cu trenul pe ruta Iași-București s-a transformat într-o experiență neplăcută pentru o femeie din Constanța și fiica sa, după ce un hoț le-a lăsat fără telefoane, documente și bani. Incidentul s-a petrecut în apropierea stației CFR Bacău, unde un bărbat a profitat de neatenția acestora pentru a le sustrage bunurile. Polițiștii nu au stat pe gânduri și, în urma cercetărilor, au reușit să-l identifice pe făptaș, un bărbat de 57 de ani din Bacău, reținându-l pentru 24 de ore.
La data de 20 martie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au fost sesizați de o femeie de 45 de ani, din județul Constanța, despre faptul că, i-ar fi fost sustrase două telefoane mobile, documente și bani, de către o persoană necunoscută, când călătorea cu trenul.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, femeia se deplasa cu trenul pe ruta Iași-București, împreună cu fiica sa. În apropiere de stația CFR Bacău, o persoană necunoscută, profitând de neatenția celor două, le-ar fi sustras două telefoane mobile și o poșetă în care se aflau chei, documente și suma de 1.500 de lei.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat un bărbat de 57 de ani, din municipiul Bacău, bănuit de comiterea faptei. Totodată, a fost recuperat unul din telefoanele mobile și poșeta cu bunurile femeii.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J Bacău. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Foto cu rol ilustrativ
Citește și:
Un tânăr de 19 ani din Constanța, reținut pentru un furt pe care l-ar fi comis luna trecută
O minoră a rămas fără telefonul mobil în plin centrul Constanței: Jandarmii l-au prins pe hoț







