Când pică Rusaliile în 2026! Weekend prelungit. Iată ce NU trebuie să faci

Știrile zilei
Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh, este celebrată la 50 de zile după Paște, iar anul acesta Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, astfel că Duminica Rusaliilor va fi pe 31 mai 2026.
Asta înseamnă că a doua zi de Rusalii va fi luni, 1 iunie 2026, cee ce înseamnă mai mult timp liber pentru angajații din sistemul public și privat.
Potrivit sarbatorilegale.ro, numele „Rusalii“ provine din latinescul „Rosalia”, sărbătorile trandafirilor din Roma antică dedicate cultului morților, arătând contopirea dintre tradițiile precreștine și cele creștine.
De Rusalii, bisericile sunt împodobite cu ramuri verzi și flori, simbolizând prezența Sfântului Duh.
Credincioșii participă la slujbe speciale, în cadrul cărora se citesc rugăciunile de Rusalii, iar preoții și enoriașii stau în genunchi.
În tradițiile populare, Rusaliile sunt legate de credința în iele (Rusalii) – spirite feminine ale naturii care dansează pe câmpuri și pot aduce nebunie celor care le văd.
Este o zi când se evită munca agricolă și se respectă interdicții tradiționale.
În unele regiuni, se organizează Călușarii – un dans ritual destinat vindecării celor bolnavi.
Rusaliile (duminica și lunea de Rusalii) sunt zile de sărbătoare legală în România conform Art. 139 din Codul Muncii.
Ca sărbătoare cu dată variabilă (50 de zile după Paște), data exactă este publicată anual.
Ambele zile sunt nelucrătoare cu plata integrală a salariului.
A doua zi de Rusalii continuă celebrarea Cincizecimii.
În tradițiile populare, Rusaliile sunt legate de credința în iele și de dansul ritual al Călușarilor (patrimoniu UNESCO), practicat în sudul României pentru vindecare și protecție.
Sursa foto: Facebook
Citește și
Zile libere în 2026: Câte dintre acestea pică în timpul săptămânii







