Cântărețul Randi, prins drogat la volan cu cocaină și canabis
Știrile zilei
Artistul Randi a fost surprins de polițiști conducând sub influența substanțelor interzise. Conform surselor, el a fost depistat în timpul unui control de rutină, iar analizele efectuate la medicină legală au confirmat prezența cocainei și a canabisului în organismul său.
În prezent, Randi se află sub cercetare într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor. Incidentul a avut loc în luna februarie, când artistul a fost oprit pe DN1. Deși a refuzat să fie testat cu drugtestul, a fost ulterior dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru a i se recolta probe biologice, potrivit surselor antena3.ro.
Rezultatele acestor analize au indicat consumul de cocaină și canabis înainte de a conduce. În acest moment, cercetările continuă, dar nu au fost luate măsuri preventive împotriva lui Randi.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursă foto: Facebook