Casa Regală scoate la vânzare hotelul Furnica din Sinaia, un simbol al Domeniului Regal Peleș

Știrile zilei
Casa Regală a României a decis să pună la vânzare Hotelul „Furnica”, o clădire emblematică din stațiunea Sinaia, parte a Domeniului Regal Peleș. Proprietatea se întinde pe un teren de 5.106 mp și include clădirea istorică „Furnica”. Prețul cerut de Casa Regală este de 3,7 milioane de euro. Clădirea este clasată ca monument istoric.
Hotelul a fost construit inițial (în jurul anului 1912) ca parte a grajdurilor Domeniului Regal Peleș, pentru angajații regali — avea 40 de camere pentru personal și spații pentru cai, scrie BizBrasov.ro.
Arhitectul care a proiectat ansamblul a fost Karel Liman, cunoscut și pentru implicarea în construcția Castelului Peleș. Hotelul este în prezent închis și păstrat în regim de conservare, în așteptarea unui proiect de restaurare. Specialiștii atrag atenția că restaurarea va fi un proiect de amploare, întrucât trebuie respectate regulile stricte pentru clădirile monument istoric, ceea ce implică investiții substanțiale. Ministerul Culturii a transmis că nu va exercita dreptul de preemțiune pentru acest imobil, iar acest drept a fost redirecționat către autoritățile locale – Consiliul Județean Prahova și Primăria Sinaia. Consiliul Județean Prahova urmează să voteze un proiect privind renunțarea la dreptul de preemțiune, deschizând astfel calea unei eventuale vânzări pe piața liberă.
Complexul „Furnica” face parte din Domeniul Regal Peleş şi a fost construit în 1889, an înscris pe poarta principală, marcând probabil încheierea lucrărilor. Din punct de vedere stilistic, complexul se inscrie în formula adoptată la toate clădirile domeniului Peleş, inspirată din arhitectura Renaşterii germane, datorată arhitecţilor Wilhelm von Doderer şi Johannes von Schulz, urmaţi de Karel Liman, care preia conducerea şantierului Peleş în anul 1894. Destinația inițială a construcției a fost aceea de „Corp al Ofițerilor de pe Furnica”; după naționalizare a trecut prin mai multe etape de reamenajare și reparații, avînd în ultimii ani funcțiunea de hotel.
Sursă foto: Facebook.com
Citește și:
Patrimoniul Viticom SRL din Rasova, scos la vânzare prin licitație publică de un executor







