Servicii de pază la CT BUS: Ce firme vor să câștige contractul în valoare de 6,8 milioane de lei

Știrile zilei
CT BUS SA a organizat recent o licitație pentru atribuirea contractului de servicii de pază, servicii de monitorizare, mentenanță și service pentru Sistemul Tehnic, cu o valoare estimată de 6.814.248 de lei.
Serviciile solicitate prin acest contract includ un dispozitiv de pază format din minimum trei și maximum șapte posturi permanente active, disponibile 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pe toată durata anului. Acestea vor fi amplasate la locațiile CT BUS din Strada Industrială nr. 8 și Strada Industrială nr. 10. De asemenea, opțional, la cererea companiei, contractul va include și un serviciu de transport al bunurilor și valorilor, asigurat de un echipaj auto format dintr-un șofer și un însoțitor cu autorizație de port armă.
Două dintre posturile permanente vor fi alocate porților de acces, respectiv Poarta 1 din Strada Industrială nr. 8 și Poarta 3 din Strada Industrială nr. 10. Al treilea post va fi poziționat în apropierea zonei de parcare a autobuzelor electrice de pe Strada Industrială nr. 8. Personalul repartizat acestor posturi va avea responsabilitatea de a monitoriza accesul și de a evidenția intrările și ieșirile, în conformitate cu procedurile interne ale companiei.
Contractul este structurat în patru subsecțiuni anuale, iar cantitățile minime și maxime pentru fiecare subsecțiune vor fi ajustate în funcție de necesitățile companiei. În procesul de licitație, documentația de atribuire a fost modificată în urma unei contestații depuse de compania Zip Escort, care a fost admisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în luna octombrie.
La această licitație au fost depuse două oferte, urmând ca CT BUS să desemneze câștigătorul și să finalizeze procedura de atribuire. Una dintre firmele interesate este SC Transguard Security SRL, iar cealaltă este Total Private Guard,
Și-a mărit exponențial profitul
Potrivit listafirme.ro, site consultat în data de 10 iunie 2024, firma SC Transguard Security SRL a fost înființată în 2006 și are un singur acționar, pe Usmec Ileana Corina, care îndeplinește și funcția de administrator al societății.
De-a lungul timpului, societatea s-a remarcat prin numeroasele contracte pe care le-a încheiat cu instituțiile statului, dar și prin contestațiile pe care le-a formulat împotriva multor proceduri de achiziție.
Precizăm că, până în anul 2020, asociat în cadrul companiei era și Cătălin Victor Mirea. Pe Usmec Ileana Corina o mai regăsim și în firma Transguard Protect SRL și în Interconst 2005 SRL. În anul fiscal 2023, Transguard Security SRL a raportat o cifră de afaceri 35 475.609 de lei, o creștere considerabilă a profitului, care a atins suma de 5.851.189 de lei, după ce în anul precedent înregistrate 1.877.262 de lei, dar și datorii în valoare de 4.834.555 de lei.
Sursă foto: Freepick
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







