Ce spune Randi despre momentul de la festivalul Beach, Please, când publicul a strigat și a cerut să fie oprit spectacolul

Știrile zilei
Pe 11 iulie, la festivalul Beach, Please, Randi a avut parte de un incident neplăcut în timpul prestației sale pe scenă alături de trupa sa. Abia începuse să cânte, când publicul a cerut să oprească spectacolul. În realitate, în mulțime era o persoană care leșinase, iar cei prezenți solicitau ajutor. Fără să înțeleagă situația, Randi a continuat momentul muzical.
După incident, artistul a dorit să clarifice ce s-a întâmplat. A explicat că nu știa motivul pentru care publicul îi cerea să oprească spectacolul și și-a cerut scuze, precizând că, dacă ar fi fost informat despre situație, ar fi oprit imediat show-ul.
„Oameni buni, în seara asta, la Beach, Please, am trăit cea mai neprevăzută și ciudată situație din cariera mea. Primele două piese au fost ok, lumea s-a distrat și a cântat cu noi. La a treia piesă, în dreapta scenei, oamenii arătau semnul de stop, în timp ce în stânga se distrau.
M-am concentrat pe stânga, crezând că cei din dreapta nu apreciază prestația noastră. Am ieșit de pe scenă cu moralul foarte jos, fără să știm ce se întâmplase cu adevărat. Abia după ce am ieșit, am aflat că cineva leșinase și publicul dorea să oprească show-ul pentru a permite salvării să intervină.
Ne cerem mii de scuze, nu ni s-a comunicat ce s-a întâmplat cu adevărat. Dacă știam, am fi oprit spectacolul,” a spus Randi pe pagina sa de Instagram.
Sursă foto: Facebook







