Comvex câștigă din nou în instanță împotriva lui Raimondo de Rubeis: Curtea de Apel confirmă legalitatea majorării de capital din 2016

Știrile zilei
După ani de procese, acuzații publice și sesizări respinse pe bandă rulantă, Raimondo de Rubeis înregistrează un nou eșec în încercarea de a contesta schimbările din structura acționariatului Comvex SA. Cel mai recent verdict, pronunțat pe 28 mai 2025 de Curtea de Apel Constanța, consfințește validitatea majorării de capital derulate în 2016 și închide una dintre cele mai persistente dispute corporative din portul Constanța. Între timp, fostul acționar majoritar a devenit protagonistul a zeci de acțiuni judiciare și petiții către autorități, toate sortite aceluiași deznodământ: respingerea.
Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a Civilă, a respins prin Decizia Civilă nr. 90/LP din 28 mai 2025 apelul formulat de Raimondo de Rubeis împotriva hotărârii Tribunalului Constanța nr. 592/23.05.2024, transmite compania. Fostul membru neexecutiv al Consiliului de Administrație și acționar indirect al Comvex SA a cerut constatarea nulității absolute a operațiunilor prin care două persoane – Anca Mihaela Drăgoi și Ruxandra Ioana Nicola – au dobândit câte 40 de acțiuni și au subscris câte 2.050.000 de acțiuni în cadrul majorării de capital social din 2016.
Instanța a respins toate pretențiile formulate de De Rubeis, admițând în schimb apelurile formulate de Comvex SA și ceilalți intimați, printre care și Dan Drăgoi și Viorel Panait. Curtea a constatat lipsa calității procesuale pasive pentru anumite persoane, lipsa de interes a reclamantului, precum și inadmisibilitatea unor capete de cerere. Astfel, s-a menținut soluția privind validitatea operațiunii de majorare de capital și legalitatea achizițiilor și subscrierilor de acțiuni.
Acest dosar este doar unul dintr-o lungă listă de acțiuni inițiate de Raimondo de Rubeis, toate eșuate. Începând din 2017, De Rubeis a deschis peste 25 de dosare civile împotriva companiei, toate respinse de instanțele competente. În plus, a formulat plângeri penale la DIICOT și DNA, ambele clasate, și a adresat sesizări fără succes la ASF, ANAF și ESMA.
Cel mai recent demers al său constă într-o cerere adresată Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în aprilie 2025, în care solicită redeschiderea investigației privind majorarea capitalului Comvex din 2016. De Rubeis susține că operațiunea ar fi fost orchestrată cu ajutorul informațiilor privilegiate și că scopul real ar fi fost preluarea controlului asupra companiei de către familiile Panait și Drăgoi.
În sprijinul acuzațiilor sale, De Rubeis invocă achiziția de către soțiile celor doi administratori a câte 40 de acțiuni înainte de majorare, pentru a beneficia de dreptul de preferință, precum și subscrierea ulterioară – în doar trei zile – a unui număr impresionant de acțiuni, la prețuri presupus subevaluate. Aceste achiziții au condus la diluarea participației fostului acționar majoritar Solidmet SRL, firmă controlată indirect de De Rubeis.
Cu toate acestea, instanțele au validat în mod constant legalitatea procesului de majorare de capital. De asemenea, autoritățile penale au clasat definitiv plângerile formulate, iar ASF și ESMA au respins cererile ca neîntemeiate.
În prezent, doar un singur dosar de contestație la executare mai este pe rol, urmând a fi judecat în iunie 2025. De asemenea, Comvex a deschis două acțiuni împotriva lui De Rubeis pentru recuperarea cheltuielilor de judecată.
Toate aceste demersuri – judiciare și extrajudiciare – conturează portretul unui procesoman notoriu, ale cărui tentative repetate de a răsturna, în instanță sau în fața autorităților, rezultatul unei tranzacții validate legal, au fost respinse fără excepție.
Cifrele Comvex SA
Potrivit listafirme.ro, platformă consultat pe 19 mai 2025, Comvex SA a fost înființată în 1991, are sediul social în Portul Constanța, Dana 80 – 84 și se ocupă în principal de manipulări.
Compania deține, potrivit sursei citate, Locul 1 în Top Afaceri România în domeniul manipulări.
Printre asociații persoane juridice se numără Solidmet SRL, iar administratori ai Comvex SA figurează Viorel Panait, George Chiocaru, Corneliu Bogdan Idu, Edmond Costin Șandru, Dan Ion Drăgoi.
În 2023, Comvex SA a declarat 416 angajați, profit 189.722.243 de lei, datorii 186.702.577 de lei și cifra de afaceri 425.706.251 de lei.

Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







