za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Știrile zilei » Corupție în Portul Constanța: Ce firme au depus oferte pentru licitația de 124,6 milioane de lei, investigată în dosarul DNA

Corupție în Portul Constanța: Ce firme au depus oferte pentru licitația de 124,6 milioane de lei, investigată în dosarul DNA

Corupție în Portul Constanța: Ce firme au depus oferte pentru licitația de 124,6 milioane de lei, investigată în dosarul DNA

Știrile zilei

06.03.2025

De către Ana-Maria Lipan

În urmă cu câteva zile a avut loc licitația pentru atribuirea contractului aferent proiectului care vizează realizarea de lucrări de umpluturi și sistematizare a teritoriului aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă a Portului Constanța. Această procedură a intrat în atenția procurorilor DNA, fiind menționată în cadrul dosarului de corupție care a zguduit compania națională.

Proiectul are ca scop modernizarea și reorganizarea acestui spațiu strategic pentru a îmbunătăți infrastructura portuară și a sprijini operațiunile comerciale și logistice. Investiția include atât partea de proiectare, cât și execuția efectivă a lucrărilor. Valoarea totală estimată a proiectului este de 124.625.458 de lei, iar achiziția este planificată pentru data de 31 ianuarie 2025.

Pentru implementarea acestui proiect, compania a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța acordul de mediu necesar derulării lucrărilor. În luna iulie a anului trecut, Autoritatea competentă pentru protecția mediului a notificat publicul interesat cu privire la decizia de emitere sau respingere a acordului de mediu pentru proiectul „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”.

Licitație aflată în vizorul procurorilor

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada 2024 – 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici menționați anterior sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța. Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici sunt de aproximativ 350.000 de euro.

În concret, oamenii de afaceri și reprezentanții societăților comerciale ar fi urmărit prin aceste demersuri următoarele:

  • facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
  • urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
  • îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de inculpatul B.P.;
  • asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
  • câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;
  • aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;
  • urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;
  • închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
  • angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
  • Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor” se arată în documente.

Ce firme au depus oferte

Prima oferta a fost depusă de Almma Contractors Group SRL, cu subcontractanți SC ABC Val SRL și SC Betoane și Prefabricate SRL, toate cercetate pentru date de mită. Cea de-a doua a fost depusă de asocierea Concelex (Lider) – X-Way Infrastructure, iar cea de-a treia de grupul Dimar (Lider) – BCPC Biroul De Consultanta Proiectare In Constructii – Proinstal SRL.

S-au mai înscris la licitație Acvatot (Lider) – SC Omni Construct Logistic SRL – Coni – Sirius Proiectare Studii SRL, Ferocom (Lider) – Aquaproiect – One Design – Civilian, G&M Road Building Engineering (Lider) – Building Design 2000 Top – Building Construction ME și  Autoprima Serv SRL (Lider) – Phoenix Invest Group – Kronstarr Bau Company – Structural Engineering And Technology.

Ultimele trei oferte au fost depuse de asocierile Inoveco (Lider) – Socot, Swietelsky Construct (Lider) – Swietelsky Epito Korlatolt Felelossegu Tarsasag – Swietelsky Magyarorszag Kft și Consal Trade SRL (Lider) – Estmin Agregate – Selena Engineering.

Companii conduse de Vasile Costea și Alexandru Stamate

Almma Contractors Group SRL este una dintre societățile care s-a ocupat de execuția lucrărilor la Parcul de la Gară și de amenajarea parcului Soveja, dar și de proiecte de amploare din Portul Constanța.

Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 6 martie 2025, SC Almma Contractors Group SRL a fost înființată în 2017, are sediul în Constanța, pe bulevardul Mamaia 231, etaj 4, iar unic acționar al societății este Stamate Alexandru Lucian, suspectat de dare de mită în dosar.

Firma se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale„, iar în 2023 a raportat o cifră de afaceri de 31.942.291 de lei, profit de 3.501.929 de lei și datorii care se ridică la suma de 13.862.997 de lei.

Societatea a mai câștigat în luna februarie 2024 un contract pentru realizarea de reparații curente la Pavilionul B3 din Cazarma 888 Mihail Kogălniceanu în valoare de 1.411.852,16 lei.

În luna ianuarie 2024 un altul pentru execuția lucrărilor infrastructiură portuară prevăzute prin proiectul de modernizare și dezvoltare a Portului Constanța Sud prin crearea de facilități de operare a containerelor și mărfurilor în zona administrată de către C. Steinweg Romania SRL – valoare contract 25.239.415,04 lei.

În 2022 a încasat 51.193.073,37 de lei de la Compania Nationala „Administratia Porturilor Maritime” SA. În baza unui contract pentru proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a cheurilor Danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări ȋn spatele cheurilor.

ABC VAL SRL nu este la prima colaborare cu firma lui Stamete. Și această companie a contribuit la mai multe proiecte majore din Constanța.

Firma a fost fondată în 1993, are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, nr. 231 și are ca obiect de activitate „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţialeׅ“. Firma este controlată de Costea Vasile, unic asociat și administrator, acuzat de dare de mită, în formă continuată (6 acte materiale), dare de mită, în formă continuată (2 acte materiale), dare de mită, în formă continuată (4 acte materiale), 2 (două) infracțiuni de dare de mită.

Societatea a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 35.143.186 de lei, profit de 1.421.655 de lei și datorii de 25.109.591 de lei. ABC VAL SRL a câștigat de-a lungul timpului numeroase licitații la Primăria Constanța, dar și la Consiliul Județean Constanța, fiind considerată în vremurile fostelor administrații una dintre firmele de casă.

Afacerile derulate l-au propulsat în trecut pe Costea Vasile direct în topurile de profil, cu o avere estimată de Forbes și Capital la 20-22 de milioane de euro.

ABC VAL SRL a derulat numeroase contracte cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, realizând lucrări complexe de infrastructură și reabilitare portuară. Printre cele mai semnificative proiecte atribuite companiei se numără:

  • Extinderea cheurilor danelelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor – proiect de 51.193.073,37 lei, adjudecat prin licitație deschisă în iulie 2022.
  • Lucrări de reparații la cheu Dana 114 Port Constanța, zona sud, inclusiv organizarea de șantier – contract de 4.030.813,53 lei, atribuit în august 2022, prin procedură simplificată.
  • Reparații capitale la cheu Dana 63 Port Constanța, incluzând organizarea execuției lucrărilor – contract de 2.492.813,71 lei, semnat în octombrie 2021.
  • Execuție lucrări de reparații capitale la „Pasaj superior la curba mare” – proiect în valoare de 1.200.927,69 lei, atribuit în noiembrie 2019.
  • Achiziție beton pentru întreținerea infrastructurii portuare – contract de 772.560 lei, semnat în iunie 2019.
  • Reparații capitale la „Pasaj rutier la Poarta 4” – Port Constanța – contract în valoare de 1.389.371,08 lei, atribuit în decembrie 2018.
  • Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari (Dana 80) – Proiectare și execuție – lucrare de 14.421.650,85 lei, adjudecată în iunie 2018.
  • Servicii de deszăpezire a căilor rutiere, pietonale și platformelor de circulație din porturile Constanța Nord, Constanța Sud, Midia și Mangalia – contract în valoare de 123.000 lei, atribuit în decembrie 2013.

Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 6 martie 2025, Betoane si Prefabricate SRL a fost înființată în 2004, îl are ca unic acționar pe Costea Vasile, Stamate Alexandru Lucian fiind administrator al firmei.

Firma are ca obiect de activitate fabricarea betonului și în 2023 a avut o cifră de afaceri de 37.464.458 lei, datorii de 18.859.674 lei, un profit de 131.325 lei și 48 de angajați.

Firma are două puncte de lucru: pe bulevardul Mamaia nr. 231, etaj 4 și 5 și în portul Constanța – Platforma Macadam la Est de Poarta 10.

Firma este activ conectată și cu ABC Val SRL și cu Almma Contractors Group SRL.

„Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

DNA în portul Constanța: Toți reținuții au fost liberați, cu excepția unuia. Iată cine

Săptămână decisivă în dosarul Portul. Urmează contestațiile. Iată LISTA completă a celor 41 de suspecți (SURSE)

Etichete:

  • SC ABC VAL SRL
  • ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL Stamate Alexandru Lucian Betoane și Prefabricate SRL.
  • Vasile Costea
  • dosar Portul Constanța
  • licitație Dana 99
Articole similare

Știrile zilei

Amangeldy Sainov este noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România 23.07.2026

Consulatul Onorific al Republicii Kazahstan la Constanța anunță numirea lui Amangeldy Sainov în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România, prin decret al Președintelui Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev, semnat ieri, 22 iulie. Această numire marchează începutul unei …

Justiție

Compania CFR SA ar putea recupera ASTĂZI mai multe terenuri din Constanța, preluate de primărie! Verdictul, așteptat din primăvară 23.07.2026

Momente decisive la Tribunalul Constanța, instanță de la care compania feroviară CFR SA așteaptă încă din primăvară verdictul cu privire la mai multe terenuri care au fost preluate de Primăria Constanța și pe care societatea le vrea înapoi. Suspansul este cu …

Justiție

Dumitru Nancu și Florin Vizan, zi DECISIVĂ în dosarul în care au dat în judecată Administrația Canalelor Navigabile! Ce vor analiza judecătorii 23.07.2026

Dumitru Nancu, fostul director al financiar al Portului Constanța, și Florin Vizan (foto), fostul șef al Portului Constanța (Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A.), sunt așteptați azi, 22 iulie 2026, la Tribunalul Constanța! Și asta pentru că atât Dumitru Nancu, …

De la același autor

Știrile zilei

Ce firmă a câștigat contractul de 3,3 milioane de lei pentru serviciile de curățenie în Portul Constanța? 08.07.2025

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a finalizat recent procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de servicii de curățenie, destinat întreținerii spațiilor administrative, speciale și de deservire generală din patrimoniul său. Valoarea contractului se ridică la 3.300.797,3 …

Administrație locală

Contractul de peste 73 milioane lei pentru deratizare și dezinsecție, blocat de CNSC. Primăria Constanța obligată să modifice documentația de atrib... 08.07.2025

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de societatea Wasval SRL din Iași și a obligat autoritatea contractantă, Primăria Municipiului Constanța, să modifice documentația de atribuire aferentă contractului pentru delegarea serviciilor publice de dezinsecție, deratizare și …

Mamaia

RTH Premium Services, deținută de Virgil Călina, vrea să amenajeze o plajă turistică în Mamaia. Primăria a dat undă verde 07.07.2025

Primăria Municipiului Constanța a emis luni, 7 iulie 2025, certificatul de urbanism cu numărul 1254, având ca scop amenajarea unei plaje turistice în stațiunea Mamaia. Solicitantul certificatului este RTH Premium Services SRL, companie care face parte din portofoliul grupului De Silva, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Amangeldy Sainov este noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România

Știrile zilei

Amangeldy Sainov este noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România 23.07.2026
MINAC, file de istorie: 23 iulie – Sfântul Foca, sfântul care aducea arșița. Legenda dobrogeană respectată deopotrivă de creștini și musulmani

Cultură

MINAC, file de istorie: 23 iulie – Sfântul Foca, sfântul care aducea arșița. Legenda dobrogeană respectată deopotrivă de creștini și musulmani 23.07.2026
Aleșii locali din Mangalia, convocați de urgență în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi: rectificarea bugetului, Goldterm și Spitalul Municipal

Administrație locală

Aleșii locali din Mangalia, convocați de urgență în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi: rectificarea bugetului, Goldterm și Spitalul Municipal 23.07.2026
Acvariul din Constanța, primul pas spre transferul la Primărie. Consiliul Județean va decide revocarea dreptului de administrare al CMSN

Administrație locală

Acvariul din Constanța, primul pas spre transferul la Primărie. Consiliul Județean va decide revocarea dreptului de administrare al CMSN 23.07.2026
Compania CFR SA ar putea recupera ASTĂZI mai multe terenuri din Constanța, preluate de primărie! Verdictul, așteptat din primăvară

Justiție

Compania CFR SA ar putea recupera ASTĂZI mai multe terenuri din Constanța, preluate de primărie! Verdictul, așteptat din primăvară 23.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.