DIICOT a deschis un dosar penal după sesizarea ministrului Energiei, privind opoziția organizațiilor ecologiste față de proiectul Neptun Deep
Știrile zilei
Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în urma sesizării făcute de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, împotriva mai multor organizații care încearcă să blocheze proiectele energetice, conform unor surse judiciare citate de G4Media.
Printre organizațiile menționate în plângerea depusă de Burduja se află și filiala din România a Greenpeace, cunoscută pentru opoziția sa față de extracția gazelor naturale din Marea Neagră. Sesizarea a fost trimisă marți și vizează posibile acțiuni prin care actori externi ar încerca să împiedice dezvoltarea unor proiecte energetice, cum ar fi hidrocentralele.
Ministrul a cerut DIICOT să investigheze eventualele legături ale acestor ONG-uri de mediu cu Federația Rusă, după cum au declarat sursele menționate.
La 6 septembrie, Sebastian Burduja a acuzat că „două-trei” organizații de mediu sabotează în mod sistematic hidrocentralele, în ciuda investițiilor de miliarde de euro în aceste proiecte, conform News.ro.
Burduja a subliniat că aceste organizații contestă fiecare etapă a procesului, de la avizul de mediu până la autorizația de construire. „Găsesc specii de care nimeni nu a auzit niciodată, iar noi nu reușim să finalizăm aceste proiecte, an după an”, a adăugat el.