Dobrogea, sub informare de precipitații mixte, polei, ninsori și vânt până duminică
Știrile zilei
Valul de frig şi precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor persista în următoarele zile, iar temperaturile se vor situa între minus 15 grade şi minus 3 grade Celsius, reiese din prognoza meteo publicată de ANM.
În perioada 2 martie, ora 8:00 – 3 martie, ora 8:00, valorile de temperatură vor fi în creştere faţă de intervalul precedent, dar vremea va rămâne rece, geroasă dimineaţa. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 3 grade, iar cea minimă va fi de minus 8 – minus 7 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.
Cerul va fi noros şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, iar trecător, în a doua parte a zilei şi noaptea, creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ploaie, cu depunere de polei. De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat.
Zona Dobrogei de află până duminică, 4 martie, sunt o informare meteo de precipitații mixte și polei, ninsori moderate cantitativ și strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului.
Potrivit ANM, în intervalul 3 martie, ora 8:00 – 4 martie, ora 8:00, valorile termice vor fi în continuare în creştere, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de minus 2 grade Celsius, iar cea minimă va fi de minus 6 – minus 4 grade.