za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Știrile zilei » DOCUMENTE Iată cine este noul arhitect șef din Năvodari, după trimiterea în judecată a Giorgianei Cotigi

DOCUMENTE Iată cine este noul arhitect șef din Năvodari, după trimiterea în judecată a Giorgianei Cotigi

DOCUMENTE Iată cine este noul arhitect șef din Năvodari, după trimiterea în judecată a Giorgianei Cotigi
Primăria Navodari Sursa foto: Facebook.com

Știrile zilei

14.05.2025

De către Ionuț Zagoneanu

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fixat un nou termen în dosarul în care Giorgiana Cotigi, fost arhitect șef al orașului Năvodari, a fost trimisă în judecată de DNA Constanța, aceasta fiind suspectată de două infracțiuni de luare de mită și de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, iar pentru azi este programat un nou termen în faza camerei.

Conform portalului instanțelor de judecată, cauza se va afla din nou în atenția magistraților pe data de 28 mai 2025.

Dosarul se află în faza Camerei preliminare, procedură la finele căreia tribunalul ar putea constata legalitatea sesizării instanţei și, totodată, ar putea dispune începerea judecății cauzei.

De menționat că tot la finele camerei preliminare, tribunalul ar putea retrimite dosarul procurorilor DNA pentru completarea ori refacerea urmării penale.

Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Cotigi-Dosar-Tribunal-1200

Giorgiana Cotigi, înlocuită în funcție de Petre Costel Marius, de la Consiliul Județean Constanța

Elena Aftene, purtător de cuvânt al Primăriei Orașului Năvodari, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, că „atribuțiile de arhitect șef au fost delegate unui funcționar public, respectiv domnului Petre Costel Marius“.

Averea și interesele

Potrivit datelor puse la dispoziție de Agenția Națională de Integritate, familia lui Petre Costel Marius deține, potrivit declarației de avere completate la data de 7 august 2024, două apartamente în Constanța, o casă în Năvodari, dar și două automobile BMW (X1 – fabricat în 2017 și un X5 fabricat în 2015). Tot în declarația de avere completată în august 2024, Petre Costel Marius a mai consemnat vânzarea a două mașini, în 2023, obținând în total de pe urma tranzacției peste 20.000 de euro, dar și acordarea unui împrumut acordat în nume personal societății comerciale Bimar Proiect Ambient SRL în valoare de 195.790 de lei.

În privința datoriilor, Petre Costel Marius a menționat un credit de 57.000 de euro contractat în anul 2011 de la Alpha Bank, cu scadența în 2041. În 2022, Petre Costel Marius a luat de la Raiffaisen Bank 120.000 de lei, cu scandența în 2024.

Petre Costel Marius a mai menționat în declarația de avere un salariu de 2691 de lei de la Cuza Vodă și 67.032 de lei de la CJC. Asta în timp ce soția sa a încasat de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice un salariu de 48.123 de lei.

Din declarația de interese completată tot la data de 7 august 2024, Petre Costel Marius este asociat în cadrul SC Bimar Proiect Ambient SRL, acesta deținând 25 de părţi sociale.

Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 13 mai 2025, SC Bimar Proiect Ambient SRL, firmă specializată în lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, cu sediul în Săcele, pe strada Șantierului, a declarat, pentru anul 2024, cu șapte angajați, o cifră de afaceri de 2.207.207 de lei, un profit net de 219.030 de lei și datorii de 2.365.228 de lei.

Bimar-Firma-Date-financiare

Așa cum arătam și într-o ediție anterioară, compania Bimar Proiect SRL are o experiență extinsă în realizarea proiectelor de infrastructură, colaborând în mod frecvent cu instituții publice din județul Constanța.

Printre proiectele semnificative se numără și execuția unui sistem de canalizare a apelor uzate menajere în localitatea Saraiu, comuna Saraiu, în valoare de 6.258.789,95 de lei, un proiect finalizat în septembrie 2024.

De asemenea, Bimar Proiect SRL a derulat lucrări pentru comuna Amzacea, în valoare de 449.820 de lei în anul 2022 și de 25.000 de lei în anul 2020, și a realizat proiecte pentru comuna Istria, cu o valoare de 9.100 de lei în 2021.

Revenind la dosarul Giorgianei Cotigi, tot în această cauză au mai fost trimiși în judecată – suspectați de dare de mită – persoana juridică SC Aqua Force SRL, Damian Adrian, administrator al societății comerciale Aqua Force SRL, dar și Traian Vasea, administrator al unor societăți comerciale.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

„În anul 2020, în calitate de arhitect șef al orașului Năvodari, inculpata Cotigi Giorgiana ar fi primit de la inculpatul D.A., administrator al societății S.C. Aqua Force S.R.L., foloase necuvenite în cuantum de 36.500 euro și 56.530 lei (aproximativ 11.000 euro), în forma disimulată a vânzării unui imobil la un preț derizoriu în raport cu valoarea reală, în schimbul semnării documentelor de urbanism (certificat de urbanism, autorizație de construire, proces-verbal de recepție) necesare realizării unui proiect imobiliar în orașul Năvodari, județul Constanța, în care inculpata era direct interesată, dar și în legătură cu emiterea altor acte similare necesare inculpaților S.C. Aqua Force S.R.L. și lui D.A. sau fratelui acestuia, în alte proiecte imobiliare.

Concret, la data de 22 noiembrie 2019, inculpata Cotigi Giorgiana ar fi încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu societatea S.C. Aqua Force S.R.L. având ca obiect imobilul situat în Năvodari, iar ulterior, în cursul anului 2020, ar fi semnat toate actele necesare edificării imobilului pe care inculpata promisese că îl cumpără. Actele juridice prin care a fost convenit prețul derizoriu datează din 10 iunie 2020 și 18 decembrie 2020.

Într-un context similar, în perioada septembrie-noiembrie 2020, în calitate de arhitect șef al orașului Năvodari, inculpata Cotigi Giorgiana ar primit de la inculpatul V.T., foloase necuvenite constând în lucrări de amenajare (materiale și manoperă) realizate la imobilul dobândit în condițiile anterior descrise, în valoare totală de 12.853 lei, în legătură cu semnarea documentelor de urbanism (certificate de urbanism, autorizații de construire și procese verbale de recepție) necesare realizării, de către mituitor și de către membrii familiei sale, a unor proiecte imobiliare prin intermediul firmelor controlate de aceștia.

În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatei Cotigi Giorgiana.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab
Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Sursa foto: Facebook

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

Primăria Mihai Viteazu a semnat contractul pentru înființarea unei rețele de canalizare în Sinoe. Ce firmă se va ocupa de lucrări

Etichete:

  • Aqua Force SRL
  • SC Bimar Proiect Ambient SRL
  • Traian Vasea
  • Petre Costel Marius
  • arhitect șef Năvodari
  • Cotigi Giorgiana
Articole similare

Știrile zilei

Black Friday 2026 la Brick România: reduceri la sute de produse pentru casă, construcții și amenajări 06.11.2026

În perioada 6–30 noiembrie 2026, Brick România dă startul campaniei Black Friday, cu prețuri reduse la sute de produse din categorii precum materiale de construcții, bricolaj, amenajări interioare, instalații sanitare și echipamente pentru casă. Ofertele sunt disponibile …

Știrile zilei

O firmă din Albești construiește un apart-hotel în Eforie Sud. Ce legătură au acționarii cu firme puternice din Constanța 06.11.2026

O nouă unitate de cazare turistică va fi construită în Eforie Sud, pe strada Mării nr. 16 de către S.C. CATALUNYA HIDROCONSTRUCT S.R.L. o firmă din Albești, înființată în urmă cu 10 ani. Investiția este estimată la peste 1,34 milioane …

Știrile zilei

Un supermarket al unui lanț de magazine va fi construit în Băneasa. Cine realizează investiția estimată la 1,55 milioane de euro 06.11.2026

Comuna Băneasa ar putea avea un supermarket Penny. Un proiect care vizează construirea unui magazin cu autoservire, destinat comercializării produselor alimentare și nealimentare, a intrat în etapa documentațiilor de mediu, memoriul de prezentare fiind depus recent la Direcția Județeană pentru …

De la același autor

Justiție

Decizie definitivă în dosarul fiului fostei primărițe din Ion Corvin! A luat cu executare la Medgidia. Vezi aici hotărârea Curții de Apel Constanța 06.11.2026

Decizie definitivă ieri, 5 noiembrie 2026, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul în care Ionuț Bogdan Stroe, fiul fostei primărițe al comunei Ion Corvin, este acuzat de conducere fără permis de conducere, în forma conducerii unui vehicul de către …

Justiție

Procurorul Marius Iacob, de la Parchetul General, caracterizări DURE pentru magistrații Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan: autoritatea conferită ... 06.11.2026

Judecătorul Ilie Iulian Dragomir, de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a luat ieri, 5 noiembrie 2026, prima decizie în dosarul în care procurorii Gigi Valentin Ștefan, fostul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel …

Justiție

Oficial! Judecătoarea Roxana Corina Vutcovici rămâne șefa Secţiei penale din Judecătoria Constanţa. Cât are mandat 05.11.2026

Secția pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis azi, 5 noiembrie 2026, prelungirea delegării judecătoarei Roxana Corina Vutcovici în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze penale a Judecătoriei Constanţa. Delegarea este valabilă începând cu data de 19.11.2026, până …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Black Friday 2026 la Brick România: reduceri la sute de produse pentru casă, construcții și amenajări

Știrile zilei

Black Friday 2026 la Brick România: reduceri la sute de produse pentru casă, construcții și amenajări 06.11.2026
O firmă din Albești construiește un apart-hotel în Eforie Sud. Ce legătură au acționarii cu firme puternice din Constanța

Știrile zilei

O firmă din Albești construiește un apart-hotel în Eforie Sud. Ce legătură au acționarii cu firme puternice din Constanța 06.11.2026
Un supermarket al unui lanț de magazine va fi construit în Băneasa. Cine realizează investiția estimată la 1,55 milioane de euro

Știrile zilei

Un supermarket al unui lanț de magazine va fi construit în Băneasa. Cine realizează investiția estimată la 1,55 milioane de euro 06.11.2026
Iată ce răspuns au primit olandezii de la Damen de la Tribunalul Constanța. La mijloc, dreptul de administrare al companiei ce opera Damen Mangalia

Economie

Iată ce răspuns au primit olandezii de la Damen de la Tribunalul Constanța. La mijloc, dreptul de administrare al companiei ce opera Damen Mangalia 06.11.2026
Curtea Supremă, VEȘTI pentru Consiliul Local Constanța! Sunt vizate dosarele pe taxa auto și pentru compensarea sumelor deja plătite pentru impozitul anulat

Justiție

Curtea Supremă, VEȘTI pentru Consiliul Local Constanța! Sunt vizate dosarele pe taxa auto și pentru compensarea sumelor deja plătite pentru impozitul anulat 06.11.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.