Doi șoferi au fost prinși de polițiști conducând beți pe străzile din Techirghiol și Murfatlar
Știrile zilei
Doi bărbați au fost prinși de polițiști, în timpul acțiunilor desfășurate de aceștia pe 23 și 24 aprilie, încălcând regulile de circulație. Ambii au fost depistați beți la volan, unul în orașul Techirghiol, iar celălalt în Murfatlar.
La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 19.35, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirgiol au identificat un bărbat, de 52 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ovidiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 07.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 3, în orașul Murfatlar, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă foto: Freepik