Flagrant cu mascați în Constanța: Jocuri de noroc neautorizate întrerupte de polițiști! Câți bani au confiscat oamenii legii

Știrile zilei
Mascații din Constanța au întrerupt jocuri de noroc neautorizate, cinci persoane fiind prinse în flagrant la un joc de rummy, la o masă special concepută, jocurile desfășurându-se, spun polițiștii, într-o cameră a unui spațiu comercial utilizat de o societate ce are obiect de activitate în acest domeniu.
Totuși, spun autoritățile, pentru jocul întrerupt de mascați societatea nu avea licență sau autorizație.
În urma percheziției, polițiștii au confiscat masa specială și piesele de joc, dar și poturile, în valoarea totală de 3.145 de lei.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis că la data de 5 mai 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la o locație din municipiul Constanța.
Conform anchetatorilor, acțiunea s-a desfășurat în urma unei sesizări din oficiu, iar la momentul percheziției a fost constatată în flagrant delict săvârșirea infracțiunii de desfășurare, fără licență sau autorizație, a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, conform O.U.G. 77/2009.
Autoritățile spun că din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că o persoană fizică (femeie, de 32 de ani) ar fi permis desfășurarea, în afara cadrului legal, a jocului de noroc – de tip rummy – într-o cameră a unui spațiu comercial utilizat de o societate comercială cu obiect de activitate in domeniul jocurilor de noroc.
„Astfel, în incinta locației au fost depistate 5 persoane, în timp ce desfășurau jocul respectiv la o masă special concepută pentru acest tip de joc.
Cu ocazia percheziției, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, inclusiv recuzita folosită (masa specială și piesele de joc), precum și suma de 3.145 de lei, reprezentând aportul total al participanților.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Foto cu r0l ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







