FOTO – O nouă viață pentru Rona. La o lună de la adopția din Adăpostul Public de Animale Abandonate, cățelușa s-a schimbat total

Știrile zilei
Fotografiile ilustrează fericirea în brațele noii sale familii. La o lună de la adopție, cățelușa Rona este răsfățată și iubită, iar acest lucru se vede în privirea ei.



Gestul nobil a fost făcut în data de 18 mai, atunci când noua parteneră de viață a Ronei a ales să îi ofere o șansă mai bună.
Povestea Ronei demonstrează încă o dată puterea schimbării pe care oamenii o pot aduce în viața animalelor fără stăpân și impactul pozitiv pe care adopția îl are atât asupra acestora, cât și asupra familiilor care le oferă un cămin.
Aproximativ 350 de căței vaccinați, deparazitați, sterilizați și identificați prin microcipare așteaptă șansa la o nouă viață, la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, situat pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă strada Vârful cu Dor nr. 5).
„În lumina acestei experiențe minunate, îndemnăm întreaga comunitate să ia în considerare adopția gratuită a unui cățel din cadrul Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța. Există multe suflete blânde și prietenoase care așteaptă să devină parte dintr-o familie iubitoare.
Adoptând un animal, nu doar că transformați viața acestuia, ci aduceți și bucurie, loialitate și împlinire în propria viață”, transmit reprezentanții Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța.
Program cu publicul:
Luni, Marți, Miercuri și Vineri: 10:00 – 14:00;
Joi: 09:30 – 17:30.
Pentru mai multe informații despre procedura de adopție, cei interesați pot să contacteze personalul de specialitate la numărul de telefon 0733 045 213.






