FOTO Rompetrol susține turneul de vară al Corului Madrigal la Constanța

Știrile zilei
În perioada 12–16 august 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“ revine la Constanța cu turneul estival devenit deja o tradiție, desfășurat cu sprijinul Rompetrol – KMG International, partener principal al prestigiosului ansamblu, se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții companiei.
Seria de spectacole va avea loc în locații emblematice ale orașului, reunind producții artistice consacrate, concerte dedicate comunității și momente speciale pentru publicul de pe litoral.
Rompetrol – KMG International este partenerul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituție culturală de prestigiu internațional, cu o moștenire artistică remarcabilă și o vizibilitate globală puternică.

Prin acest parteneriat, compania susține promovarea valorilor culturale românești în țară și peste hotare, contribuind la dezvoltarea unor proiecte artistice, educaționale și internaționale, arată reprezentanții companiei.
Recunoscut la nivel mondial, Corul Madrigal desfășoară numeroase inițiative culturale, inclusiv proiecte recente în Kazahsta, consolidând vizibilitatea patrimoniului cultural românesc.
Turneul de la Constanța debutează pe 12 și 13 august la Delfinariul din Constanța, cu spectacolul „MADRIGAL: ULTRAsunete”, un concept artistic special desfășurat alături de delfini.
Celelalte cinci evenimente vor avea loc în zona ZooM Beach (str. Turda), unde va fi amenajată o scenă și un spațiu destinat publicului, cu o capacitate de aproape 1.500 de locuri. Tot aici se va desfășura seria de concerte Cantus Mundi Fest Constanța, care va reuni sute de copii din coruri și ansambluri înscrise în Programul Național Cantus Mundi, alături de artiști consacrați și trupe cunoscute.
Turneul se va încheia cu spectacolul extraordinar „AVE MARIA”, una dintre cele mai apreciate producții ale Corului Madrigal, care îl va avea ca invitat special pe actorul Marius Manole.
Unul dintre cele mai așteptate momente este concertul susținut la răsăritul soarelui, eveniment devenit emblematic, care reunește anual mii de turiști și localnici într-o experiență în care muzica corală se îmbină cu spectacolul natural al zorilor.

Parteneriatul dintre Rompetrol și Corul Madrigal a început în 2025, odată cu turneul internațional din Kazahstan, unde a fost prezentat în premieră spectacolul „Madrigal: Drumul Mătăsii”, și a continuat prin turneele de Crăciun și Paște, precum și prin seria de concerte organizate pe litoralul românesc.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
KMG International a început o nouă ediție a Traineeship-ului Rompetrol






