za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Învățământ » FOTO VIDEO 40 de ani de la absolvire: Revedere emoționantă pentru promoția 1985 a Colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

FOTO VIDEO 40 de ani de la absolvire: Revedere emoționantă pentru promoția 1985 a Colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

FOTO VIDEO 40 de ani de la absolvire: Revedere emoționantă pentru promoția 1985 a Colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

Învățământ

13.07.2025

De către Nicoleta Borzea

Atmosferă plină de emoție, recunoștință și nostalgie la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde absolvenții promoției 1985 s-au reunit pentru a marca 40 de ani de la terminarea liceului.

Evenimentul a fost prilejul perfect pentru revederea cu peste 70 de colegi din toate clasele a XII-a, dar și pentru o întoarcere simbolică în timp, acolo unde a început formarea lor intelectuală și umană.

Printre cei prezenți s-a aflat și Corina Martin, care a împărtășit, cu entuziasm și emoție, amintiri dragi din acea perioadă, reafirmând legătura indestructibilă cu liceul care a format generații întregi de tineri excepționali. „Mircistă prin spirit și formație”, așa cum se descrie, Corina a rememorat și alegerea melodiei Forever Young pentru ceremonia de absolvire, un simbol al tinereții sufletești care i-a însoțit întreaga viață.

Revederea a inclus și o vizită specială la unul dintre profesorii iubiți ai promoției –  Vladimir Boskoff, profesor de matematică – ocazie cu care foștii elevi i-au transmis personal respectul și recunoștința lor, după patru decenii de la ultima oră de curs împreună.

La eveniment au fost prezenți Marian Sârbu, profesor de fizică, dar și Vasile Nicoară, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân din Constanța.

„A fost o zi de mare emoție și recunoștință”, a scris Corina Martin, subliniind că, dincolo de ani, spiritul mircist rămâne viu și plin de energie.

Printre foștii absolveți s-a aflat și Adrian Oianu, vestit creator de modă, reîntors din America. Toate clasele prezente la revedere. Printre absolvenți s-au numărat dr. dermatolog Sorescu din Constanța, dr. chirurg OCH Gigi Fustanela, prof. universitar. celebru în matematică mondială, Erchin Serpedin,  dr. Sorescu Adrian, dr. Ortanza Dâncă- coordonator cabinete medicale școlare Constanța, Cati Caciandone – ANAF,  Valerica Baban – lector universitar UMC,  Aurelia Roșu – CNAPMC, cercetători de renume, profesori, medici. Foarte mulți sunt plecați în Canada și SUA, restul în țară.

Profesorul Wladimir-Georges Boskoff le-a adresa un mesaj foștilor elevi din clasa a XII-a E, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la absolvire. El a reflectat asupra rolului educației în formarea caracterelor și își exprimă bucuria că a reușit să lase o amprentă în viețile elevilor săi. Deși este cunoscut pentru cercetările sale științifice în domenii complexe, precum fizica teoretică și cosmologia, se consideră în primul rând profesor. Profesorul Boskoff a remarcat și schimbările din societatea actuală, comparând-o cu lumea cuantică, și observă deteriorarea relațiilor autentice dintre profesori și elevi. Și-a exprimat mândria pentru realizările foștilor elevi, indiferent de parcursul lor, și recunoaște că timpul, prin natura sa entropică, aduce inevitabil schimbarea și degradarea.

„Dragi foști elevi ai clasei a XII-a E, Au trecut 40 de ani de la ultimul clopoțel. Chestia asta sună ca un clișeu, așa că am să vă spun câteva lucruri care vor suna normal, într-o lume în care normalitatea a ajuns excepție. Cred cu tărie în educație și în rolul ei în a forma caractere. Deși mulți spun că am făcut și cercetare în viața asta, mai mult m-am considerat profesor, așadar formator de caractere. Deci, chiar dacă viața mea se învârte în jurul universurilor în expansiune, universurilor fără timp, fără materie, a găurilor de vierme traversabile sau nu, în jurul corzilor cosmice, găurilor negre și problemelor antropice asociate existenței universului nostru, a superpozițiilor și colapsului cuantic, mai mult m-a interesat să reușesc să las urme în traiectoriile vieților elevilor și studenților mei. Și am fost foarte impresionat să vă aud pe voi că ați prețuit asta, că m-ați simpatizat și ca om, și ca profesor. Nu știu dacă acum astfel de relații se mai pot forma între elevi și profesori. ChatGPT rezolvă mai tot felul de probleme de înțelegere a realității și bullying-ul însoțește relațiile elevilor din clase. Ba chiar funcționează și în relația profesor-elev și invers. În acest moment trăim într-o societate care arată ca lumea cuantică. Orice lucru care are o posibilitate de realizare, o probabilitate de a se întâmpla, la un moment dat aflăm că se întâmplă. Voi v-ați realizat în viață bine. Unii au avut nevoie de restart, alții și-au descoperit vocația mai târziu, alții de la început — ideea este că v-ați realizat. Ca fost profesor al vostru, sunt mândru de asta. Probabil ne vom mai întâlni de câteva ori, apoi timpul se va scurge făcând diferențele. De ce? Pentru că el curge entropic, făcând posibilă evoluția de la ordine la dezordine. Iar când înțelegem că dezordinea la nivel biologic înseamnă deteriorarea celulei sau a informației genetice, înțelegem către ce ne îndreptăm. Exuberanța adolescenței se poate înlocui cu bucuria înțelegerii, până când uităm înțelegerea și resorturile umane frizează animalitatea primară. Și nu suntem noi vinovați de asta, entropia este! Deci vă mulțumesc că, în faza asta în care mai există bucurie și conștientizare, m-ați făcut să mă simt important pentru voi. Și voi sunteți importanți pentru mine. I-am propus Corinei să organizăm o întâlnire anuală în care să mai povestim câte ceva despre noi. Despre mine puteți afla lucruri pe YouTube, pe Google, plus porțiunea dedicată STEM a revistei de cultură Tomis, unde susțin seria de episoade numită „Scurte considerații despre timp”. Unele par mai grele, dar, în general, sunt lucruri de bun simț despre cum arată lumea în care trăim. Am un întreg episod dedicat șansei de a exista în acest univers. Dacă înțelegem cât de mică este probabilitatea ca noi să fim aici și acum, vom prețui și mai mult clipa aceasta. Deci Carpe Diem!”, a declarat profesorul Wladimir-Georges Boskoff.

Corina Martin își amintește cu emoție impactul pe care l-a avut profesorul Wladimir-Georges Boskoff asupra clasei: deși era cu doar 7 ani mai mare decât elevii săi, le-a insuflat motivație, disciplină și ambiție. Prin exigență și energie, a reușit să le schimbe perspectivele. La întâlnirea de 40 de ani, foștii elevi l-au aplaudat în picioare, cu recunoștință.

“Este incredibil! Avea 7 ani peste noi când profesorul Wladimir-Georges Boskoff a intrat în clasă! A motivat toată clasa, a energizat fiecare oră, ne a «rupt» la fiecare 2 zile cu lucrări și verificări, ne-a «atacat» și ne-a ridicat, dar am înțeles, toți, câtă ambiție și câtă forță de a ne schimba a determinat în noi ! L-am aplaudat toți, ieri , în picioare, cu recunoștință!“, a menționat Corina Martin.

https://ziarulamprenta.ro/wp-content/uploads/2025/07/Revedere-emotionanta-pentru-promotia-1985-a-Colegiului-National-Mircea-cel-Batran-Constanta.mp4
https://ziarulamprenta.ro/wp-content/uploads/2025/07/Revedere-emotionanta-pentru-promotia-1985-a-Colegiului-National-Mircea-cel-Batran-Constanta1.mp4

Sursă foto: Facebook.com

Citește și:

După 63 de ani, din nou împreună: întâlnirea emoționantă a absolvenților actualului Colegiu Mircea cel Bătrân din Constanța

Etichete:

  • Vasile Nicoară
  • promoția 1985
  • Adrian Oianu
  • Vladimir Boskoff
  • absolvenții promoției 1985
  • Marian Sarbu
  • emoție
  • Corina Marin
  • Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Articole similare

Învățământ

FOTO 60 de copii de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Costinești au participat, ca voluntari, la Ziua de Curățenie Națională 20.09.2026

60 de elevi și preșcolari ai Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Costinești au participat astăzi la o acțiune de voluntariat desfășurată cu prilejul Zilei de Curățenie Națională. Acțiunea a urmărit atât contribuția concretă la păstrarea unui mediu curat, cât și dezvoltarea …

Cultură

FOTO Muzeul de Istorie Constanța, tur ghidat prin Peninsulă pentru elevii de la Liceul Tehnologic Tomis, în cadrul proiectului intitulat Pașii noșt... 19.09.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat un tur ghidat prin Peninsula Constanței, în cadrul proiectului „Pașii noștri prin Istoria Constanței vechi“, au transmis rerezentanții instituției.Activitatea a avut loc joi, 17 septembrie 2026, și au participat …

Știrile zilei

ULTIMA ORĂ Bursele sociale se plătesc și în vacanțe: Noile reguli de acordare și cuantumul acestora 18.09.2026

Guvernul României a aprobat astăzi, 18 septembrie, modificarea metodologiei-cadru de acordare a burselor elevilor. Bursele sociale vor fi plătite și în vacanțe, iar cele de merit și tehnologice se vor acorda în perioada cursurilor și în anumite perioade destinate examenelor Potrivit …

De la același autor

Știrile zilei

Mesajul directorului AJOFM Constanța, Adriana Duca, de Ziua Națională a României: Această zi ne reaminteşte valorile care ne unesc! 01.12.2025

Adriana Duca, directorul AJOFM Constanța, a transmis, la ceas de sărbătoare, de Ziua Națională a României, un mesaj. „Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa adreseaza tuturor românilor gânduri de respect şi preţuire. Celebrarea Zilei Naţionale ne reaminteşte valorile care …

Știrile zilei

Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiulului Național Pedagogic Constantin Brătescu, mesaj de Ziua Națională a României: Trecutul nostru devine teme... 01.12.2025

Profesoara Anamaria Ciobotaru, directorul Colegiulului Național Pedagogic Constantin Brătescu, a transmis, la ceas de sărbătoare, de Ziua Națională a României, un mesaj. „De Ziua Națională a României privim cu recunoștință spre trecut și cu responsabilitate și încredere spre viitor. Trecutul ne …

Știrile zilei

Directorul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Rus Pîrvan, mesaj de Ziua Națională a României: vom celebra sărbătoarea istorică printr-o experiență a... 01.12.2025

Lelia Rus Pîrvan, directorul  Muzeului de Artă Constanța, a transmis, la ceas de sărbătoare, de Ziua Națională a României, un mesaj. „Luni, 1 decembrie 2025, de Ziua Națională a României, intrarea la Muzeul de Artă Constanţa și la secțiile sale – Muzeul …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT

Știrile zilei

Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT 21.09.2026
Senatul a decis: 2029 va fi Anul Doina Cornea

Știrile zilei

Senatul a decis: 2029 va fi Anul Doina Cornea 21.09.2026
AUR a protestat în Parlament după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu 

Politic

AUR a protestat în Parlament după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu  21.09.2026
Din cauza unui stâlp care stă să cadă, CT Bus deviază liniile 101 și 101M în această seară

Știrile zilei

Din cauza unui stâlp care stă să cadă, CT Bus deviază liniile 101 și 101M în această seară 21.09.2026
Deputatul USR Constanța, George Gima: Coridorul Mijlociu poate transforma Portul Constanța într-un punct-cheie al comerțului dintre Asia și Europa

Politic

Deputatul USR Constanța, George Gima: Coridorul Mijlociu poate transforma Portul Constanța într-un punct-cheie al comerțului dintre Asia și Europa 21.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.