FOTO VIDEO Eroii marinari, comemorați astăzi la Constanța. Ce oficialități au participat la ceremonia organizată la monumentul Crucea Marinarilor
Știrile zilei
Astăzi, 14 august 2024, este marcată Ziua Recunoștinței Eroilor Marinari, ocazie cu care sunt comemorați marinarii care și-au pierdut viața. Astăzi, începând cu ora 8.30 la Monumentul „Crucea Marinarilor” a avut loc un ceremonial religios și militar, urmat de depuneri de coroane din partea oficialităților și defilarea Gărzii de onoare. La eveniment este prezent și Ion Oprișor, consilier prezidențial în cadrul Departamentulului Securităţii Naţionale.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului care a făcut mai multe rugăciuni pentru sufletele eroilor a căror mormânt este marea.
La eveniment au participat numeroase oficialități constănțene, printre care prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, directorul general al Administrației Canalelor Navigabile Constanța, Florin Goidea, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, directorul general al Portului Constanța, Mihai Teodorescu, dar și președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, reprezentanți ai Autorității Navale Române, ai partidelor politice și reprezentați ai societății civile.
Tot în această dimineață are loc și o ceremonie de acordare de medalii și distincțiilor militare, precum și ceremonia de înmânare a drapelului de luptă, toate acestea având loc pe Faleza Comandamentului Flotei.