Garda de Mediu Constanța a amendat fabrica de ulei, după ce a descoperit că evacua apele uzate în rețeaua de canalizare
Știrile zilei
Garda de Mediu a sancționat fabrica de ulei din Constanța după ce operatorul rețelei de apă și canalizare din municipiu a constatat poluarea rețelei de canalizare cu grăsimi vegetale.
Garda de Mediu Constanța a sancționat fabrica de ulei din Constanța cu amendă în valoare de 50.000 lei. Verificările s-au efectuat ca urmare a notificării transmisă de operatorul rețelei de apă și canalizare din Municipiul Constanța, cu privire la poluarea rețelei de canalizare cu grăsimi vegetale.
S-a constatat ca operatorul a evacuat ape uzate tehnologice insuficient epurate în rețeaua de canalizare orășenească, înregistrându-se valori peste limitele concentrațiilor maxim admise de normativele în vigoare.
Societatea nu a asigurat sisteme adecvate de supraveghere, urmărire, autocontrol a instalațiilor și proceselor tehnologice, în scopul prevenirii emisiilor de poluanți, contrar OUG 195/2005 privind protecția mediului.