Groaznic accident rutier la Neptun: O motocicletă s-a făcut zob de o autoutilitară. Ce au decis judecătorii Curții de Apel
Știrile zilei
Judecătorii Curții de Apel au admis, ieri, apelul într-un dosar de vătămare corporală din culpă: în urma unui teribil accident de circulație ce a avut loc în zona podului de la Neptun, doi soți, aflați pe o motocicletă ce a lovit o autoutilitară, au stat prin spitale luni de zile. Judecătorii le-au mărit, ieri, cuantumul despăgubirilor pe latură civilă.
Un groaznic accident de circulație ce a avut loc în zona Neptun, pe DN39, în urmă cu patru ani, a dus la rănirea gravă a două persoane. Un șofer al unei autoutilitare ce transporta frigidere, se deplasa cu mașina dinspre Mangalia, acolo unde livrase marfa în mai multe locații.
În zona podului de la Neptun și-a dat seama că a greșit drumul. Cum i s-a părut că va întârzia prea mult dacă ar fi întors la sensul giratoriu de la Mangalia, a ales să întoarcă, brusc, dei în zonă era marcaj dublu continuu. În acel moment, un motociclist, care circula pe prima bandă, a observat că mașina încetinește, astfel că a trecut pe a doua bandă.
Însă, înainte de depăși, utilitara a schimbat direcţia prin efectuarea unui viraj la stânga, fără a semnaliza, manevră ce l-a surprins, fiind în imposibilitate să evite impactul.
Motociclistul și soția lui, aflată în spate, au fost proiectați într-un șanț cu vedetație. Femeia a intrat, imediat, în comă și și-a revenit, după 17 zile, pe patul de spital.
Ea a avut nevoie de 120 de zile de îngrjiri medicale viața sa fiind pusă în pericol prin hemoragie și contuzii meningo-cerebrale, în timp ce soțul său a stat în spital 110 zile.
Șoferul a fost condamnat, inițial, la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și a fost obligat la plata a câte 40.000 de euro pentru fiecare victimă.
Atât șoferul autoutilitarei, cât și victimele au făcut apel.
Curtea de Apel a decis, ieri, 22 mai 2024, să le dea dreptate: a majorat cuantumul despăgubirilor la 50.000 de euro pentru motociclist și la 80.000 de euro pentru soția sa, banii urmând să fie achitați de societatea de asigurări.
Totodată, aceeași societate de asigurări va achita Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – acolo unde au fost transportați cei doi soți pentru recuperare medicală – 10.100 de lei, plus dobânda.
FOTO: Ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: