Guvernul României s-a împăcat cu Elon Musk. Ce mesaj a postat șefa SpaceX

Știrile zilei
Gwynne Shotwel, președintele SpaceX, i-a mulțumit, marți, lui Marcel Ciolacu, după ce acesta a anunțat că Guvernul României susține dezvoltarea noii tehnologii de sateliți a companiei lui Elon Musk, după ce SpaceX a făcut în România un test în premieră mondială.
Surse guvernamentale citate de Antena3 susțin că Guvernul României ia chiar în calcul ca gigantul american fondat de Elon Musk să deschidă în România un centru operațional.
”Având în vedere rezultate pozitive ale primului test de acest fel din lume, efectuat de SpaceX în România, Guvernul României susține pe deplin dezvoltarea de noi tehnologii de sateliți NGSO și mandatează ANCOM să analizeze și să promoveze activ revizuirea reglementărilor internaționale actuale privind limitele EPFD”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe platforma X.
Președinta Space X i-a replicat, mulțumindu-i:
„Mulțumesc, Marcel Ciolacu. Acesta este un pas incredibil pentru a ajuta la conectarea tuturor românilor la o rețea de bandă largă cu adevărat de mare viteză și latență redusă”. Aceasta a adăugat și că ANCOM ”face lucruri mărețe”
Thank you @CiolacuMarcel! This is an incredible step to helping connect all Romanians with truly high-speed, low-latency broadband. @ANCOM is doing great things https://t.co/MGsQVVqeHA
— Gwynne Shotwell (@Gwynne_Shotwell) April 29, 2025
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Ministerul Apărării Naţionale şi SpaceX au efectuat în noiembrie anul trecut primul test în condiţii reale pentru a demonstra că sistemele de sateliţi non-geostaţionari (NGSO) ai reţelei Starlink pot funcţiona fără a interfera cu reţelele de sateliţi geostaţionari (GSO).
Sursă foto: X







