Incendiu la un apartament din Constanța, pe strada Mureșului: Două persoane rănite, mai multe garsoniere afectate de fum

Știrile zilei
Un incendiu a izbucnit luni, 30 iunie, într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Mureșului, nr. 22, din municipiul Constanța.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, din cadrul Detașamentului Palas cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu autoplaformă și un echipaj SMURD de tip B2, precum și o autospecială de transport victime multiple de la Detașamentul Port.
Potrivit primelor informații, incendiul a fost localizat la o bucătărie improvizată pe balconul apartamentului. Focul a fost lichidat în scurt timp de pompieri, însă flăcările și fumul degajat au afectat și alte trei garsoniere de pe același palier, cu o suprafață totală de aproximativ 40 de metri pătrați.
În urma incidentului, cinci persoane s-au autoevacuat, iar două dintre ele, bărbați în vârstă de 50 și 61 de ani, au suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. Doar una dintre victime a necesitat transportul la spital, cealaltă primind îngrijiri medicale la fața locului. În sprijin a fost mobilizat și un echipaj SMURD C.
De asemenea, o femeie în vârstă de 27 de ani a fost evaluată medical pentru intoxicație cu fum, dar a refuzat transportul la spital.
Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită de echipa de cercetare a ISU, aflată în prezent la fața locului. Autoritățile recomandă locatarilor prudență în amenajarea spațiilor de gătit improvizate și respectarea normelor de prevenire a incendiilor.
Foto cu rol ilustrativ







