Incendiu lângă o pizzerie din Mamaia Nord. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Știrile zilei
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, pe 22 august 2024, în Mamaia Nord, lângă pizzeria Luna Rosa, acolo unde a izbucnit un incendiu.
Potrivit primelor informații, a luat foc ghena de gunoi de pe strada T8.
La fața locului a intervenit Stația Midia cu două autospeciale de stingere și o autospecială pentru intervenție la incendii cu apă și spumă și un echipaj SMURD B2.
UPDATE
Incendiul a fost lichidat. Au ars 20 de mp de gunoi menajer și materiale de construcții.