Începe procesul în dosarul afaceristului Daniel Rafte și Mihai Marius Aurel, zis Pitbull, trimiși în judecată de DIICOT

Știrile zilei
Tribunalul Constanța poate începe cercetarea specifică în dosarul în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au dispus trimiterea în judecată a afaceristului constănțean Daniel Rafte și Mihai Marius Aurel, zis „Pitbull“.
Conform datelor oficiale, Mihai Marius-Aurel este bănuit de trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Asta în timp ce Rafte Daniel este suspectat de deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Prin decizia nr. 497/2024, din 17 iulie 2024, Tribunalul Constanța a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de Mihai Marius-Aurel şi Rafte Daniel, ca întemeiate și a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DIICOT Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Pe cale de conecință, Tribunalul Constanța a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe Mihai Marius-Aurel bănuit de trafic de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, Rafte Daniel este suspectat de deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin decizia nr. 761/2024 din 15 octombrie 2024, a menținut decizia primei instanțe și a respins contestaţiile formulate de Mihai Marius Aurel şi Rafte Daniel.
Decizia Curții de ApelConstanța a fost definitivă.
În acest context, urmează ca în perioada următoare să fie stabilit primul termen la Tribunalul Constanța.
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța aceasta va putea fi contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.
Amintim, într-un alt dosar, Daniel Rafte a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în dosarul privind scandalul din trafic din luna aprilie 2024.
În cauză, miercuri, 16 octombrie 2024, Judecătoria Constanța constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de Daniel Rafte de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, măsură pe care o menţine pe o durată de 60 de zile urmând a fi verificată nu mai târziu de 14 decembrie 2024.
Decizia Judecătoriei Constanța nu este una definitivă, aceasta putând fi contestată la Tribunalul Constanța.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:




