Ipoteze noi în cazul morții celor doi adolescenți din Tulcea: Ce noi variente iau în considerare anchetatorii

Știrile zilei
Ancheta privind moartea celor doi adolescenți de 15 ani, găsiți decedați în cariera de piatră Bididia, continuă, iar varianta sinuciderii nu mai este singura ipoteză luată în calcul. Anchetorii analizează inclusiv posibilitatea ca moartea lor să fi survenit în urma unui accident, potrivit antena3.ro.
Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală, unde se efectuează necropsia pentru a stabili dacă aceștia consumaseră substanțe interzise înainte de tragedie. În cazul unui rezultat pozitiv, DIICOT va investiga sursa substanțelor.
O altă ipoteză analizată este aceea că adolescenții ar fi ajuns la cariera de piatră pentru a discuta și ar fi căzut accidental din cauza terenului abrupt și instabil, scrie antena3.ro.
Audierile părinților, prietenilor, apropiaților și profesorilor vor începe după înmormântarea celor doi, pentru a clarifica evenimentele dinaintea tragediei.
Reamintim că cei doi adolescenți au fost dați dispăruți pe 4 ianuarie. Familia fetei a cerut ajutor public pentru găsirea acesteia, iar locuitorii din Tulcea au primit și un mesaj RO-ALERT. Traseul lor a fost refăcut de anchetatori, iar corpurile au fost găsite după patru zile de căutări, în zona carierei de piatră Bididia.
Potrivit surselor, părinții fetei nu ar fi fost de acord cu relația celor doi, în special din cauza problemelor băiatului legate de consumul de substanțe interzise. Băiatul se afla într-un program de consiliere al DGASPC.
Ancheta continuă, iar toate ipotezele rămân deschise până la finalizarea investigațiilor.
Sursa foto: Poliția Română
Citește și:
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea: O copilă de 15 ani a DISPĂRUT de acasă