Judecătoria Mangalia, termen IMPORTANT într-un dosar șocant! Detalii cu un puternic impact emoțional

Știrile zilei
Termen important la Judecătoria Mangalia în dosarul bărbatului de 53 de ani, din localitatea Limanu, județul Constanța, acuzat de săvârșirea în concurs a infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, viol săvârșit asupra unui minor, și a două infracțiuni de agresiune sexuală.
Instanța va analiza azi dacă se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, sau dacă acesta poate fi pus în libertate.
Oricare va fi decizia Judecătoriei Mangalia, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară, respectiv la Tribunalul Constanța.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
„Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că, la data de 18.06.2022, în timp ce se afla în locuința proprie din loc. Limanu, jud. Constanța și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra (prin raportare la vârsta acesteia), inculpatul O.C. a atins-o cu mâna și cu o periuță electrică în zona vaginală și i-a arătat penisul persoanei vătămate în vârstă de 6 ani.
Ulterior, pe parcursul cercetărilor, organele de urmărire penală au constatat că inculpatul O.C. a întreținut în mod repetat, în perioada decembrie 2024-ianuarie 2025, raporturi sexuale consimțite, neprotejate cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani, în urma cărora aceasta a rămas însărcinată.
Cu ocazia administrării probatoriului în cauză, organele de urmărire penală au identificat într-un dispozitiv electronic de stocare a datelor, ridicat de la inculpat, o filmare video din care reiese faptul că inculpatului O.C, profitând de imposibilitatea a două persoane vătămate minore (în vârstă de 6 ani, respectiv 3 ani la momentul săvârșirii faptelor) de a-și exprima voința, dar și în scopul producerii de materiale pornografice, la data de 01 decembrie 2017 le-a atins și masat în mod repetat în zona organelor genitale, în timp ce acestea erau dezbrăcate, iar inculpatul filma întreaga acțiune.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea preventivă și trimiterea în judecată reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“, se arată în ancheta procurorilor.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







