LIVE FOTO VIDEO Iată ce personalități sunt prezente la Ziua Marinei 2026! Mii de oameni au venit pe Faleza Cazinoului din Constanța, la eveniment

Știrile zilei
Forfotă multă, mii de oameni sosiți încă de la primele ore, să prindă cele mai bune locuri, stegulețe și culoare și Marina Română în „haine” de sărbătoare – așa poate fi descrisă în doar câteva cuvinte atmosfera de pe Faleza Cazinoului din Constanța astăzi, 15 august, de Ziua Marinei 2026!

Ziua Marinei 2026 Sursa foto: Ziarul Amprenta

Festivitățile au început în jurul orei 10.00, conform programului.
Alături de miile de persoane care au venit pe Faleza Cazinoului pentru un spectacol poate unic în viață, la Comandamentul Flotei Marine, în clădirea renovată de pe faleză, autorități militare și civile, locale și centrale celebrează, la rândul lor, Ziua Marinei.
Printre acestea se află Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, primarul Constanței Vergil Chițac, Ionuț Rusu fostul viceprimar al Constanței, ministrul Apărărării Radu Miruță, prefectul județului Constanța – Adrian Teodor Picoiu, Camelia Potec, Latif Celzin – șeful Direcției Județene de Mediu Constanța, fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu, ÎPS Teodosie (care oficiază slujba religioasă), premierul Ilie Bolojan, ministrul Internelor Cătălin Predoiu, dar și mulți alții.


Sunt prezenți, de asemenea, directorul CN Administrația Canalelor Navigabile SA – Florin Goidea, directorul CN Administrația Porturilor Maritime SA – Mihai Teodorescu, alături de membri ai CA-ului CN APM SA – Mihai Drăgan, Lucian Lungoci, este prezent și muftiul Cultului Musulman în România, Iusuf Muurat și multe alte personalități centrale și locale.

Premierul Bolojan, fluierat de cetățeni în timpul discursului
Premierul Ilie Bolojan a fost fluierat la începutul discursului său de către cetățenii prezenți pe faleza Cazinoului din Constanța, care au venit să asiste la Ziua Marinei.
Amintim, și anul trecut de Ziua Marinei, la sosirea la Comandamentul Flotei, premierul Ilie Bolojan a stârnit reacții negative din partea cetățenilor, fiind huiduit.
Ministrul Apărării, precizări despre dotările și provocările actuale ale Marinei Române
În discursul de Ziua Marinei, ministrul Apărării Radu Miruță a vorbit despre provocările și dotările Marinei Române, în contextul geopolitic actual.
Ce au pregătit Forțele Navale de Ziua Marinei
Amintim, de Ziua Marinei, centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim din fața clădirii Comandamentului Flotei, unde, începând cu ora 10.00, peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la Exercițiul naval întrunit și interinstituțional FNR 26.10.
La secvențele de instruire de pe mare și din zona costieră vor participa, în total, peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie, potrivit Forțelor Navale.
Forțele Navale Române vor conduce exercițiul de Ziua Marinei Române și vor lua parte la acesta cu 42 de nave și ambarcațiuni, un elicopter IAR 330 Puma Naval și două transportoare amfibii blindate.
La ediția din acest an de Ziua Marinei vor participa, în premieră, corveta „Contraamiral August Roman” – 261 și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrate în serviciul Forțelor Navale Române. Printre navele care se vor afla în dispozitivul de pe mare, se numără fregata „Mărășești” – 111, fregata „Regele Ferdinand” – 221, fregata „Regina Maria” – 222, corveta 265 „Contraamiral Horia Macellariu”, nava purtătoare de rachete 190 „Lăstunul”, nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”, vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” și dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”.
La exercițiul FNR 26.10 vor participa și patru nave ale Gărzii de Coastă, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și o navă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Componenta aeriană națională a exercițiului de Ziua Marinei va fi completată cu trei elicoptere IAR 330 Puma, două aeronave F-16 Fighting Falcon și o aeronavă C 27-J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, un elicopter UH-60 Black Hawk al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cinci avioane ale Aeroclubului României.
Participarea forțelor armate străine la Ziua Marinei Române va fi reprezentată de două nave ale Forțelor Navale ale Turciei, o fregată și o corvetă, o navă a Gărzii de Coastă a Turciei, o navă a Gărzii de Coastă a Bulgariei, două avioane F-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Spaniole din Poliția Aeriană Întărită a NATO și avionul de patrulare maritimă Atlantique 2 al Marinei Militare Franceze.
Exercițiul naval întrunit și interinstituțional „Forțele Navale Române 26.10” va reflecta nivelul ridicat de interoperabilitate dintre structurile participante și va sublinia importanța cooperării de la nivelul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională și cu partenerii internaționali.
Activitățile pe mare vor debuta cu tradiționala sosire a Zeului Neptun, care va trece printr-o „poartă de apă” realizată de două remorchere maritime, timp în care pe faleză vor fi desfășurate jocuri marinărești, iar, ulterior, corveta „Contraamiral August Roman” – 261 va executa salutul de deschidere a exercițiului.
FNR 26.10 va cuprinde secvențe de luptă antimină, respingere a atacului aviației inamice, căutare și atac asupra submarinului inmic, respingere a unui desant maritim, combatere a migrației ilegale și căutare și salvare pe mare.
Manifestările de Ziua Marinei Române se vor încheia, în cursul serii începând cu ora 20.00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Cazino – Piața Ovidiu – faleza din fața clădirii Comandamentului Flotei. În intervalul orar 21.30-22.00, de pe digul de nord al digului Tomis, va fi susținut un spectacol de lasere și lumini, asigurat de Primăria Municipiului Constanța.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





