Locuință din Medgidia, scoasă la licitație la preț REDUS într-un dosar de executare silită

Știrile zilei
O proprietate situată pe strada Călugăreni din Medgidia va fi scoasă la licitație publică în cadrul unui dosar de executare silită deschis la solicitarea BRD-Groupe Société Générale S.A. Licitația este programată pentru 14 octombrie 2026, ora 09:00, la sediul Biroului Executorului Judecătoresc „Bogdan Ionică”, din municipiul Constanța.
Procedura face parte din dosarul de executare silită nr. 1004/2012, iar publicația de vânzare este înregistrată cu nr. 87 din 18 august 2026. Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea nr. 1667 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 7548/256/2012.
Creditorul, BRD-Groupe Société Générale S.A., cu sediul în București, a solicitat executarea silită în baza mai multor acte, printre care un contract de credit din 2007, altul din 2008 și contractul de credit de investiție pe termen mediu din 2007, precum și contractele de garanție aferente acestora.
Executarea silită îi vizează pe codebitorii G. M. și G. I.-D., ambii cu domiciliul în Medgidia.
Imobilul este compus din două construcții extratabulare. Prima, C1 – locuință, are două camere de locuit și un hol, cu o suprafață construită de 45,90 metri pătrați conform actelor și 56 de metri pătrați conform măsurătorilor.
Cea de-a doua construcție, C2 – anexe gospodărești, are o suprafață de 22,60 metri pătrați conform actelor și 49 de metri pătrați conform măsurătorilor.
Construcțiile sunt deținute în proprietate comună în devălmășie de cei doi codebitori și sunt edificate pe un teren neintabulat, în suprafață de 156 de metri pătrați, aflat în proprietatea Municipiului Medgidia. Potrivit publicației de vânzare, codebitorii dețin drept de folosință asupra terenului.

Prețul de pornire al licitației a fost stabilit la 205.800 de lei, sumă care reprezintă 75% din prețul la care imobilul a fost evaluat.
Persoanele interesate să participe la licitație trebuie să depună, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauțiune reprezentând 10% din prețul de începere a licitației, respectiv 20.580 de lei. Suma trebuie consemnată în contul RO19 BREL 0002 0002 7060 0100, deschis la Libra Internet Bank – Sucursala Constanța, la dispoziția executorului judecătoresc, iar dovada consemnării trebuie atașată ofertei de cumpărare.
Totodată, persoanele care pretind vreun drept asupra imobilului sunt invitate să își prezinte pretențiile la sediul Biroului Executorului Judecătoresc „Bogdan Ionică” înainte de data licitației.
Licitația va avea loc la sediul biroului executorului judecătoresc din municipiul Constanța, bulevardul Ferdinand nr. 36, parter, în data de 14 octombrie 2026, ora 09:00.
Sursă foto: Rol Ilustrativ Magnific
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







