Magistratul Alina Gabriela Jurubiță, președintele Curții de Apel Constanța, mesaj de 1 Decembrie: Ziua Națională ne amintește de forța solidarității și a idealului comun care i-a adus pe români împreună

Știrile zilei
Magistratul Alina Gabriela Jurubița, președintele Curții de Apel Constanța, a transmis, prin intermediul Ziarului Amprenta, un mesaj tuturor românilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Iată mesajul transmis de magistratul Alina Gabriela Jurubiță:
„La 1 Decembrie, celebrăm Ziua Națională a României – ziua în care cinstim unitatea, demnitatea și aspirațiile unui popor care, de-a lungul istoriei, a luptat pentru libertate și pentru consolidarea unui stat modern și unit.
Întâia zi a lunii decembrie 1918 a înregistrat realizarea celui mai important deziderat istoric, cu rol vital pentru progresul poporului nostru: înfăptuirea României Mari.
Această dată simbolică marchează Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când Adunarea Națională de la Alba Iulia, formată din 1.228 de delegați și susținută de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Transilvaniei, a adoptat Rezoluția Unirii, prin care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul s-au unit cu România. Actul Marii Uniri a desăvârșit un proces istoric început în 1859 cu Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.
Marea Unire împlinită în 1918 – anul bucuriei pentru toți românii – a reunit în granițele statului nu doar teritorii despărțite de vremuri, ci și energiile, capacitățile creatoare și speranțele întregului popor român.
Astăzi, Ziua Națională ne amintește de forța solidarității și a idealului comun care i-a adus pe români împreună. Este o zi în care privim cu respect către trecut și cu încredere către viitor, conștienți că responsabilitatea fiecărei generații este de a păstra vie unitatea națională și valorile fundamentale care au stat la temelia Marii Uniri.
La mulți ani, România!
La mulți ani, tuturor românilor! Viitorul să ne fie prosper, cu liniște și bună înțelegere!
PREȘEDINTE,
Judecător ALINA – GABRIELA JURUBIȚĂ“
Citește și:







