Nepotul deputatului PSD, fostul luptător de K1, Daniel Ghiță a dispărut de acasă, de mai bine de o săptămână. Politicianul aduce acuzații grave autorităților și susține că este ignorat de oamenii legii atunci când solicită informații despre caz. Minorul are 16 ani și este din Codlea, județul Brașov.

Răducu Florin Croitoru, în vârstă de 16 ani, a dispărut de acasă, din municipiul Codlea, pe data de 5 februarie. Familia adolescentului a apelat la 112, imediat după ce au observat lipsa acestuia, însă nici până în prezent nu au primit informații cu privire la copil.

Unchiul minorului, deputatul PSD Daniel Ghiță, face acuzații grave și susține că poliția a tratat cu superficialitate cazul și procedurile de căutare.

Mai mult decât atât, fostul sportiv a fost nemulțumit și de modul în care i s-a răspuns, atunci când le-a solicitat autorităților precizări.

Publicitate
Energia Residence cartier rezidential apartamente de vanzare imobiliare Constanta dezvoltator imobiliar

Daniel Ghiță: Nu vă supărați, dar de ce nu se face nimic? De ieri se știa că este la Moeciu. De ce nu ați mers de urgență acolo? (…) Sunt camere pe străzi…

Răspuns: Domnul Daniel Ghiță, dacă aveți de gând sa abordați în acest mod problema, eu nu mai intenționez să vă răspund. (…) aruncați cu „nu se face nimic”. Dacă mai aveți și alte informații care să poată ajuta la situația copilului, va rog să vă adresați d-nei Croitoru.

Daniel Ghiță: De ieri ați știut că nepotul meu este la Moeciu și ați așteptat până azi. (…) Facem ca la Caracal? Ne plimbăm după hârtii? (…)

Răspuns: Din acest moment vă rog să nu mă mai contactați, că nu am ajuns ca să-mi spuneți dumneavoastră dacă sunt obraznic sau nu și mai ales cum să-mi fac treaba. Cum nici eu nu sunt în măsura să va zic cum să loviți cu pumnul/picior sau mai nou, cum să abordați proiecte legislative. (…)”, ar fi decurs discuția dintre Ghiță și polițist, potrivit stiripesurse.ro.

Adolescentul apare la categoria persoanelor dispărute doar pe site-urile Inspectoratelor de Poliție din județele Brașov și Brăila și fotografia pe care au folosit-o oamenii legii pentru înștiințarea populației, ar fi fost una făcută în urmă cu câțiva ani, când băiatul arăta mult mai diferit.

Potrivit familiei, la momentul dispariției, minorul era îmbrăcat cu o geacă în două culori, negru și kaki cu glugă și blăniță, avea o căciulă gri și blugi de culoare albastru închis. Băiatul de 16 ani are 1 metru și 80 cm înălțime, păr șaten și aproximativ 78 de kilograme.

Sursă foto: Facebook

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.