OFICIAL Șoferița implicată în accidentul din Mamaia Nord s-a ales cu dosar penal! A refuzat să sufle în fiolă

Știrile zilei
Șoferița implicată în accidentul de noaptea trecută, 10 spre 11 februarie 2026, de la ora 4.00 dimineața, din Mamaia Nord, s-a ales cu dosar penal, după ce a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Astfel, reprezentanții IPJ Constanța au transmis că astăzi, 11 februarie a.c., în jurul orei 4.10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada D25 din cartierul Mamaia Nord.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident soldat cu pagube materiale care, din primele informații, ar fi fost provocat de către o femeie, de 40 de ani, au precizat autoritățile.
„Femeia a refuzat atât testarea cu aparatul etiloest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice“, au mai spus oficialii IPJ Constanța despre accidentul din Mamaia Nord.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Accident în Mamaia Sat: O șoferiță a intrat cu mașina într-un parapet și un stâlp electric







