Prins vânzând pește fără documente! Jandarmii din Medgidia au confiscat 32 kg de crap

Știrile zilei
Astăzi, în jurul orei 14:20, în timpul unei misiuni de patrulare pe Bulevardul Independenței din Medgidia, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a depistat un bărbat de 44 de ani care comercializa pește din portbagajul autoturismului său.
Jandarmii s-au apropiat de acesta și, după ce l-au legitimat, i-au solicitat documentele care să ateste proveniența mărfii. Întrucât bărbatul nu a putut prezenta niciun act justificativ, oamenii legii au întocmit documentele necesare pentru constatarea unei posibile infracțiuni și au confiscat întreaga cantitate de pește – aproximativ 32 de kilograme de crap.
Conform procedurilor legale, cazul a fost predat organelor de poliție competente, care vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și eventualele încălcări ale legislației în vigoare privind comerțul cu produse piscicole.
Citește și:
A început prohibiţia la ştiucă: Decizia, publicată în Monitorul Oficial







