Ro-Alert în județul Tulcea: două avioane și un elicopter, pregătite de decolare, după detectarea unor ținte aeriene la graniță

Știrile zilei
Mai multe ținte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei României cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, care precizează că locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.
Reprezentanţii MApN au transmis că, sâmbătă, în jurul orei 23.40, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărăerii a detectat un grup ţinte aeriene ce evoluau în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. „Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă; două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au fost pregătite pentru decolare. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 00.10”, a anunţat MApN.
Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional. Alerta aeriană a încetat la 00.42.







