Șacalul, bărbatul arestat în cazul crimelor de la Constanța, NU va ajunge azi la Curtea de Apel Constanța

Știrile zilei
Miercuri, 25 septembrie 2024, este programat primul termen în apelul dosarului în care Șacalul a fost trimis în judecată, în 2023, de procurorii din Tulcea.
În dosar, Șacalul este suspectat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și şi furtul în scop de folosinţă.
Potrivit datelor noastre, Sacalul se află în prezent internat în Penitenciarul Spital Poarta Albă după ce a fost implicat într-un accident rutier.
În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului, că la data de 05.12.2023, în jurul orelor 06:30, a condus autoturismul marca VW Passat, pe DN 22 E 87 (drum public), fără a deţine permis de conducere, autoturismul menţionat fiind anterior sustras de către acesta, pe timp de noapte, în scop de folosinţă pe nedrept, iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei unor substanţelor psihoactive.
În ultima zi a lunii iulie 2024, după prima presupus crimă de la Constanța, Judecătoria Tulcea a decis achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, însă a decis condamnarea acestuia la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, dar și la pedeapsa de un an de închisoare pentru furt în scop de folosință pe dedrept.
Instanța constatat că cele două infracţiuni deduse judecaţii şi pentru care s-au stabilit pedepse cu închisoarea au fost comise de către inculpat în condiţiile concursului real de infracţiuni, context în care s-a decis aplicarea inculpatului pedeapsei cea mai grea de un an și șase luni de închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea (un an de închisoare/3) de patru luni de închisoare, în final condamnând la pedeapsa principală rezultantă de un an și zece luni de închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie.
Magistrații din Tulcea au mai decis menținerea măsurii controlului judiciar cu privire la inculpat.
Decizia Judecătoriei Tulcea a fost contestată atât de către inculpat, cât și de procurori la Curtea de Apel Constanța.
Primul termen în apelul dosarului a fost stabilit pentru azi.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție.
„Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







