SC Arimex Comexim 2000 SRL împreună cu Asociaţia „Suflete deschise” inițiază campania „Fii bun! Ajută! Omenirea suferă! Fii miracolul”

Știrile zilei
SC Arimex Comexim 2000 SRL împreună cu Asociaţia „Suflete deschise” invită toţi creştinii la înmulţirea binelui prin campania FII BUN! AJUTĂ! FI MIRACOLUL!
Reprezentanții societății și ai asociației au transmis un apel pentru ajutorarea celor aflați în suferință și neputință în acest context pandemic fără precedent.
Mai jos puteți citi un mesaj emoționant care, poate, ne va face să apreciem mai mult ceea ce avem și să oferim, din puținul nostru, și celor aflați în suferință:
„Încă de când a început Postul Paștelui, ne confruntăm cu toțîi cu o situație excepțională. Virusul COVID-19. Ritmul, dimensiunea și impactul pandemiei de acest virus, au un efect fără precedent asupra lumii în care trăim, a industriei și a activitățîi noastre. Dar cel mai important efect îl are asupra sufletului nostru.
În contextul actual, se cuvine să dăm dovadă de solidaritate, să venim în ajutorul tuturor semenilor noștri care se află în dificultate, fie că sunt tineri sau vârstnici, femei sau bărbați, rude, prieteni, vecini, cunoscuți sau necunoscuți, din apropiere sau de mai departe. Oamenii trebuiesc salvați, omenirea trebuie să se vindece și trupește și sufletește.
Vedem în jurul nostru atât de mulți și atât de grav bolnavi oameni în spital, și mulți copii…Și mulți, se întreabă mai tot timpul: Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământ?
Dacă am medita totuși câteva clipe, am găși răspunsul și am fi profund convinși, că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de această, la fel că şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul nostru, din vieţile noastre, din familiile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui…
Mai mult, altcineva, anul trecut, chiar în curtea celui mai mare spital din Constanța L-a batjocorit, vandalizat și chiar incendiat.
La televizor vedem tot felul de show-uri TV deocheate şi filme care promovează îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, sunt difuzate melodii care încurajeaza violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice.
În tot felul de redacțîi sunt tipărite o sumedenie de reviste cu femei goale, sunt publicate pe Internet, la fel fotografii cu copii goi…
Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu l-ai salvat pe acel băiețel ucis în stradă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec?
E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot
ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toţi oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc, şi nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu şi de fapt să îl urmează pe Satana, care, se ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu…
E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecaţi
Iar acum ne întrebăm înfricoșați de ce ni se întâmplă atâtea, de ce există atâta suferință, de ce există atâtea decese, ne întrebăm speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţa, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.
Ne întrebăm!
Ne întrebăm de ce trecem prin așa ceva și nu înțelegem și nu ne rămâne altceva decât să ne rugăm.
Și ne rugăm însă faptul că rugăciunile noastre nu primesc răspuns ne dispera, ne agită, ne face să ne simțim singuri, trișți și furioși. Astfel începem să ne pierdem credință. Din cauza asta, nu mai putem vedea și auzi tot ceea ce este în jurul nostru și de aici vine tot răul.
Albert Einstein spunea că sunt două feluri de a-ți trăi viața: UNUL – de a crede că nu există miracole, ALTUL – de a crede că totul este un miracol.
Netraind viață că și când totulul ar fi un miracol, nu observăm o mulțime de lucruri, nu vedem că, de fapt, miracole există pretudindeni, în tot ceea ce ne înconjoară.
Bunătatea este un miracol! Dragostea este un miracol! Dumnezeu este miracol și Dumnezeu este iertare!
De aceea, nu trece nepăsător pe lângă oamenii aflați în dificultate, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai, Dumnezeu te va răsplăți (Mat. 10, 42), gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii.
De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşți un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşți? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie.
Deci, să fim aproape cu rugăciunile noastre de persoanele care suferă din cauza actualei epidemii de Coronavirus și de toți cei care se îngrijesc de ele.
Să ne rugăm împreună pentru a-i încuraja pe credincioși să trăiască aceste momente grele cu tăria credinței, certitudinea speranței și ardoarea caritățîi.
Nu uită: Nu poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos, fiind în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul săptămânii!
Deci, FII BUN! AJUTĂ! FI MIRACOLUL!
Și fie că timpul Postului Mare să ne ajute pe toți să dăm un sens evanghelic chiar și acestui moment de încercare și de suferință.”
Citește și:
Un nou apel lansat de Asociația “Suflete Deschise” și SC Arimex Comexim 2000 SRL în luna martie