Se cere REVIZUIREA unui dosar al DNA Constanța. Procurorii vorbesc despre un sprijin financiar de la APIA pentru o suprafață de sute de hectare

Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fost investiți cu soluționarea unei cereri privind revizuirea unui dosar instrumentat de procurorii DNA Constanța.
Cauza a fost soluționată definitiv de Curtea de Apel Constanța prin condamnarea unui bărbat (inculpat) la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Acum, cel condamnat cere revizuirea dosarului, solicitarea lui fiind înregistrată la Tribunalul Constanța cu numărul unic 5761/118/2024, cu obiect „infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) REVIZUIRE“, unde Pană Iulian are calitatea de revizuent iar Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – A.P.IA este intimat.
Primul termen a fost stabilit pentru data de 22 octombrie 2024.
Dosarul a fost trimis, în septembrie 2020, spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, care a menținut în parte decizia primei instanțe.
În continuare, Curtea de Apel a decis obligarea inculpatului Pană Iulian în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația Udrica Ciobanu la plata către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenţie pentru Agricultură a sumei de 462.558,93 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalități calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal.
Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă.
Peste 900 de hectare de pajiști
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul, în anul 2015, în calitate de președinte al Asociației ar fi formulat și ar fi depus la APIA Constanța, cererea unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. CT-13684/23.06.2015 în vederea obținerii sprijinului financiar pentru suprafața declarată de 910,51 ha pajiști permanente comunale utilizate în comun, concesionată de UAT prin contractul nr.711 din 05.06.2015 privind suprafața de 1066,3399 ha.
Plan tehnic de întreținere și îmbunătățire a pajiștilor
Procurorii arată că la această cerere s-ar fi „anexat documente și declarații false, inexacte sau incomplete, depuse și înregistrate la această instituție, respectiv Anexa nr.2 la Ordinul nr. 619/2015 – Centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru, înregistrat la APIA sub nr. CT-15137 din 18.10.2015, document fals în raport de executarea în fals a semnăturilor mai multor persoane indicate ca fiind membre ale asociației, de lipsa calității de membru a tuturor persoanelor indicate ca membre ale asociației, de indicarea unor ID-uri de exploatație necorespunzătoare, false ori eronate, precum și de menționarea unor efective de animale necorespunzătoare celor deținute de respectivii membri, la cerere fiind anexate și două înscrisuri denumite „expunere de motive și aprobare privind prezentarea cheltuielilor și a planului tehnic de întreținere și îmbunătățire a pajiștilor” și „plan tehnic de întreținere și îmbunătățire a pajiștilor”, documente incomplete în raport de absența hotărârii adunării generale a asociaților privind utilizarea fondurilor, în referire la pajiștile permanente, definite de art.2 lit.g) pct.iii) din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu consecința obținerii de către asociație a sumei de 462.558,93 lei din bugetul Uniunii Europene“, conform rejust.ro.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Iată de ce a fost ACHITAT Alexandru Cumpănașu. Procurorii DNA Constanţa nu renunță la dosar