Ședință extraordinară la CJ Constanța: au fost votate proiecte noi pentru cultură, asistență socială și sănătate

Știrile zilei
Consiliul Județean Constanța s-a reunit, pe 3 septembrie, în ședință extraordinară, desfășurată în format videoconferință, pentru a dezbate și vota trei proiecte de hotărâre. La întâlnire au participat 31 de consilieri județeni.
Primul proiect aprobat a vizat dezmembrarea imobilului situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 104A, unde funcționează Biblioteca Județeană “I. N. Roman”, și imobilul adiacent de pe strada 104B, unde activează Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”. Pentru o administrare mai eficientă, terenul de 6.566 mp a fost împărțit în două loturi: Lotul 1 – 5.916 mp și Lotul 2 – 650 mp, folosit în prezent ca parcare. Ulterior intabulării, Lotul 2 va fi preluat în administrarea directă a Consiliului Județean Constanța.
Al doilea proiect a constat în rectificarea bugetului și modificarea listei de investiții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța pentru 2025. Bugetul a fost ajustat prin virări de credite în valoare de 287.541 lei, pentru finanțarea unor obiective noi. Printre acestea se numără:
- Instalație de racordare la butelie GPL de 5.000 litri pentru Casele de Tip Familial din Murfatlar, necesară obținerii autorizației ISU;
- Elaborarea documentației tehnico-economice pentru proiectul „Furnizarea de servicii de viață independentă pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul instituționalizat”, vizând construirea, modernizarea și dotarea locuințelor incluzive.
În cadrul aceleași ședințe, consilierii au aprobat și actualizarea Devizului General pentru lucrările rămase la obiectivul de investiție „Amenajări interioare/exterioare, consolidare și modernizare imobil D+P+1E pentru Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța”, de pe strada Ștefan cel Mare nr. 133. Valoarea actualizată a investiției este 18.065.022,94 lei cu TVA, asigurând alinierea proiectului la noile cerințe tehnice și fiscale.
Citește și:







