Silk Route Shipping SRL a obținut o nouă autorizație de construire. Ce imobil va ridica pe strada Renașterii din Constanța

Știrile zilei
Primăria municipiului Constanța a emis astăzi, 15 mai 2025, autorizația de construire cu numărul 422, în favoarea companiei Silk Route Shipping SRL. Documentul vizează realizarea unui imobil cu regim de înălțime S+P+1-2 retras, destinat unei locuințe individuale, precum și lucrări de împrejmuire a terenului și organizare de șantier. Adresa la care vor fi efectuate lucrările este strada Renașterii nr. 16, în municipiul Constanța.
Autorizația are o valabilitate de 12 luni de la data emiterii, iar durata maximă de execuție a lucrărilor este stabilită la 24 de luni, ceea ce înseamnă că termenul de expirare al documentului este 15 mai 2026.
Investitorul, SC Silk Route Shipping SRL, este o societate cu sediul social în municipiul Constanța, pe strada Fulgerului, activând în domeniul serviciilor anexe transporturilor pe apă. Firma a fost înființată în anul 2007 și este administrată de omul de afaceri Istrate Scradeanu Adrian, care deține 50% din capitalul social, cealaltă jumătate revenindu-i lui Bistrae Gily.
Potrivit datelor publicate pe platforma listafirme.ro și consultate la data de 15 mai 2025, compania a înregistrat în anul fiscal 2022 o cifră de afaceri de 163.135.205 lei, un profit net de 11.394.026 lei și datorii în valoare de 22.404.738 lei. În anul 2023, cifra de afaceri a fost de 97.803.514 lei, cu un profit declarat de 9.781.157 lei și datorii în scădere, până la 20.858.801 lei.
Silk Route Shipping SRL este parte dintr-un grup extins de companii cu activitate în domeniul logistic și transporturi, având legături directe cu DTS Logistic Services SRL, Airborne Global Services SRL, Rocombi SA, Logistic Services SRL, Rotrac SA, NRM Cargo Logistics SRL, Life Logistics SRL, MLH Shipping Agency SRL, T & A Wise Investments SRL și David Estates SRL.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







