Sindicatul Europol anunță noi proteste în fața IPJ Constanța. Acțiunile vor avea loc timp de patru zile
Știrile zilei
Polițiștii constănțeni au anunțat că vor organiza un nou protest pe 25, 26. 29 și 30 aprilie 2024, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de schimbările și măsurile implementate la nivelul IPJ Constanța, în contextul reorganizării Inspectoratului. Reamintim că proces a fost demarat ca urmare a producerii tragicului accidentului rutier din vara anului 2023, de la 2 Mai.
„În zilele de 25, 26, 29 și 30 aprilie 2024, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța cu privire la modul cum a fost implementat conceptul de reorganizare.
Respectiv faptul că în acest concept nu au fost materializate nevoile reale ale județului Constanța și nu s-a ținut cont de realitățile din teren în ceea ce înseamnă Portul Constanța, distanța dintre localități și organizarea birourilor sau formațiunilor care au competență teritorială foarte mare.
Cel mai important aspect, rămâne lipsa resursei umane, care reprezintă un număr redus de polițiști în teren, ce conduce la timpi de reacție crescuți și de aici sunt afectate nevoile cetățeanului, care se reflectă într-o imagine proastă a instituției.
La solicitarea lucrătorilor din cadrul IPJ Constanța sindicatele SIDEPOL, EUROPOL și DIAMANTUL organizează protestul și asigură măsurile de ordine”, au transmis reprezentanții Europol.
Citește și:
Protest la IPJ Constanța: Polițiștii ies în stradă. „Dorim să fim mândri de jurământul depus!”