Sorin Lazăr, noul șef interimar al Curții de Conturi, validat în absență de parlamentarii PSD, AUR și UDMR

Știrile zilei
PSD îl impune șef interimar la Curtea de Conturi pe Sorin Lazăr, fost parlamentar social-democrat, în prezent consilier de conturi. Postul de președinte este vacant după plecarea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională, iar parlamentul nu a declanșat încă procedura pentru ocuparea acestei poziții.
Sorin Lazăr a fost validat și în plenul reunit cu 248 de voturi pentru, 54 contra și 48 de abțineri. Voturile pentru au venit de la PSD, AUR și UDMR. USR a votat împotrivă, iar parlamentarii PNL s-au abținut.
Atât la dezbaterile și votul din plen, cât și la cele din comisiile parlamentare, Lazăr nu a fost prezent.
Sorin Lazăr a fost parlamentar PSD de Buzău și este considerat apropiat de Marcel Ciolacu.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Curții de Conturi, Lazăr a fost din 2013 până în 2016 vicepreședinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Din 2017 până în 2020 a fost deputat de Buzău, președinte și vice-președinte al comisiei de Buget. Din octombrie 2020 a devenit consilier de conturi.






