TOȚI militarii cercetați în dosarul motorinei aparent sustrasă din Baza Militară Mihail Kogălniceanu au SCĂPAT de controlul judiciar

Știrile zilei
Curtea de Apel Constanța a dispus revocarea controlului judiciar în cazul celor șapte militari români şi un civil cercetați în cazul tonelor de combustibil aparent sustrase din baza militară Mihail Kogălniceanu.
Hotărârea instanței de apel este definitivă.
Inculpații sunt acuzați de furt calificat și de complicitate la furt calificat.
În acest dosar au fost efectuate aproximativ 50 de percheziții atât la baza Kogălniceanu, cât și la locuințele unor suspecți și martori.
Conform portalului instanțelor de judecată, cei deferiți justiției sunt: „Alecsandru Marin, Teslaru Gheorghe, Gherasim Andrei, Ardelean Mircea, Dolofan Marius-Bogdan, Menabit Ervin, Meca Victoraș, Boboc Cornel Florin, Geambazu Daniel“.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Cauza se află în faza camerei preliminare, în faza apelului, la Curtea de Apel Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție.
„Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







