Un profesor de la un colegiu naţional este suspectat că a întreţinut relaţii intime cu o elevă de 14 ani. Ce spun procurorii

Știrile zilei
Un profesor de educaţie fizică de la un colegiu naţional din Ploieşti este cercetat într-un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind vorba despre o fată de 14 ani.
„La data de 28 februarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Ploieşti au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Ploieşti, la domiciliul, respectiv locul de muncă al unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
În fapt, bărbatul ar fi întreţinut mai multe relaţii sexuale, în cursul anului 2023 şi până în prezent, cu o minoră de în vârstă de 14 ani, din municipiu, cunoscând vârsta acesteia”, a informat, vineri, Poliţia Prahova.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă. Inculpatul este profesor de sport la un colegiu naţional din municipiul Ploieşti, dar minora nu este eleva sa. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore și a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Judecătoria Ploieşti a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi a dispus plasarea inculpatului în arest la domiciliu, însă decizia nu este definitivă, precizează agerpres.ro.







