Un șofer fără permis și posibil drogat a băgat spaima în locuitorii din Mamaia Nord: S-a ales cu dosar penal
Știrile zilei
Pe 3 mai 2024, în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism se deplasează haotic pe aleea Itaca.
La scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul în cauză, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat, de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite trei pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, potrivit competenței.
Citește și: