Un tânăr beat și posibil drogat, prins de polițiști în timp ce conducea prin comuna Agigea

Știrile zilei
Luni, pe 12 februarie 2024, polițiștii au prins un tânăr, în vârstă de 25 de ani, conducând beat și posibil drogat, pe strada Nicolae Titulescu din comuna Agigea.
La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 22.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Nicolae Titulescu din comuna Agigea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.







